Management catastrofal: Steaua pierde 7,4 milioane de euro. Cifrele care reflectă dimensiunea unui adevărat dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a mai reduce din pagubă, conducerea formaţiei din Ghencea încearcă să-l vândă pe Alex Bourceanu la Trabzonspor. „Adevărul“ explică modul în care procedează cluburile mari pentru a nu ajunge în situaţia de acum a Stelei.

Într-o perioadă în care banii se câştigă din ce în ce mai greu, cluburile din întreaga lume, mai ales cele cu pretenţii, îşi iau măsuri pentru a se asigura că nu-şi vor pierde cei mai buni fotbalişti gratis. În România, Steaua se laudă cu cea mai tare echipă managerială din ţară, însă a ajuns într-o situaţie păguboasă: îşi va pierde doi titulari, ori gratis, ori în schimbul unei sume infime! 

Ciprian Tătăruşanu şi Alex Bourceanu sunt de mult timp piese de bază la Steaua, au ajuns inclusiv titulari in echipă naţională, însă formaţia din Ghencea nu s-a protejat în cazul lor. Mai precis, discuţiile pentru prelungirea contractelor celor doi fotbalişti s-au demarat prea târziu şi s-au finalizat cu două eşecuri pentru conducerea Stelei.

Un dezastru financiar în cifre 

Astfel, Tătăruşanu, pentru aducerea căruia s-a plătit suma de 1,5 milioane de euro, dar şi Bourceanu, care a costat 800.000 de euro, vor părăsi clubul din postura de jucători liberi de contract! Pe lângă faptul că Steaua riscă să nu ia nimic în schimbul a doi jucători pentru care a scos din conturi 2,3 milioane de euro, vorbim de doi fotbalişti cotaţi împreună la 7,4 milioane de euro.

Îl împing pe Bourceanu spre Turcia

Conştienţi că echipa e pe cale să înregistreze pierderi capitale din punct de vedere financiar, dar şi sportiv, Steaua caută să limiteze proporţiile dezastrului pe ultima sută de metri. Astfel, speranţele oficialilor se leagă de o eventuală plecare a lui Bourceanu la Trabzonspor (locul 6 în prima ligă turcă). 

Mihai Stoica şi compania au cerut 1,6 milioane de euro în schimbul mijlocaşului de 28 de ani, însă, probabil, afacerea se va realiza pentru o sumă între 1,1 şi 1,3 milioane de euro. Chiar şi aşa, dacă Bourceanu va pleca, Steaua va acoperi doar o mică parte a pierderilor din punct de vedere financiar.

Cum e la cluburile mari?

Pentru a nu ajunge în situaţia Stelei, marile grupări din Occident încep renegocierile contractelor jucătorilor de bază cu mult timp înainte ca fotbalistul să aibă posibilitatea de a lua în calcul o plecare din postura de jucător liber.

Elocvent e exemplul celor de la Real Madrid în cazul lui Cristiano Ronaldo. În septembrie 2013, când mai avea doi ani de contract, portughezul a semnat un nou acord, valabil până în 2018. Bineînţeles, pentru a obţine semnătura lusitanului, Real a fost nevoit să-i ofere un salariu mai mare. S-a considerat însă că acesta e un preţ ce merită plătit pentru ca Ronaldo să fie legat de Real pe termen lung. 

Eu şi Bourceanu încercăm să ajutăm Steaua şi să aducem cât mai mulţi bani în club. Am vorbit cu Gigi Becali, cu Mihai Stoica, aşteptăm o hârtie de accept, iar jucătorul va veni la Istanbul să semnăm actele. Anamaria Prodan impresar    Fiorentina ne-a înştiinţat că a început negocierile cu Tătăruşanu, care e în ultimele şase luni de contract. Chiar dacă îl vom pierde gratis, luăm în considerare transferul numai din vară. Mihai Stoica manager Steaua  

Keşeru, comparat cu Giroud

Mihai Stoica a încercat să mai ia din presiunea care e pe Claudiu Keşeru, atacantul care n-a înscris până acum în amicale. „Keşeru e un jucător care s-a impus în Franţa, lucru care nu s-a întâmplat cu mulţi alţi fotbalişti români. În Liga a doua din Franţa nu orice jucător se impune. De acolo s-au ridicat jucători fabuloşi, ultimul care îmi vine în cap e Olivier Giroud, care până la 24 de ani a jucat doar în liga a doua, la Tours. Odată cu venirea la Steaua, Keşeru nu numai că a schimbat mediul, dar a schimbat şi metodele de antrenament, e normal să aibă probleme de acomodare. Nu are încă prospeţime, dar se va rezolva“, a declarat Stoica.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată