Lucescu a ales stranierii pentru meciurile cu Cipru și Canada. „Exilatul” Mitriță, chemat la lot din China. Ianis Hagi, în afara listei

0
Publicat:

Naționala României revine pe teren luna viitoare, urmând să joace un amical împotriva Canadei (6 septembrie, 21.00), și unul oficial, cu Cipru (9 septembrie, 21.45), în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026. Mircea Lucescu a anunțat, prin intermediul FRF, lista preliminară a stranierilor pentru cele două jocuri.

Alexandru Mitriță face furori în China. Captură TV

Selecționerul s-a oprit asupra a 19 nume, din care urmează să mai facă o triere în apropiarea partidelor. Chiar dacă a pelcat în China, Zheijang Professional, Alexandru Mitriță se regăsește printre stranierii aleși de Mircea Lucescu. Evoluțiile atacantului, cu șapte goluri și trei assisturi în primele șase meciuri, i-au adus premiul individual pentru cel mai bun jucător al lunii, dar și atenția antrenorului naționalei.

În schimb, de pe listă lipsește Ianis Hagi, care nu-și găsește echipă după despărțirea din mai de Rangers. Mijlocașul, care a ratat pregătirile de vară, ar putea fi totuși convocat odată cu jucătorii din campionatul intern. La fel și Florin Niță, portarul rămânând pe dinafară deocamdată după ce Damac nu i-a mai propus prelungirea contractului.

Lista preliminară a stranierilor pentru jocurile cu Canada și Cipru

Portari

Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 14/0), Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

Fundași

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 31/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 21/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 41/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 3/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2);

Mijlocași

Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 68/12), Marius MARIN (Pisa | Italia, 31/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 82/15), Alexandru MITRIȚĂ (Zhejiang FC | China, 25/4);

Atacanți

Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 37/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 24/5).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”