Legendarul McEnroe, uluit de ce a reuşit Halep în finala cu Williams: „Nici măcar n-a fost un meci strâns!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate că mulţi au aşteptat la o victorie a Simonei în finala de la Wimbledon, însă, cu siguranţă, foarte puţini au crezut că românca, pur şi simplu, îşi va spulbera adversara: 6-2, 6-2.

Simona Halep a avut mari emoţii pentru a-şi cuceri, anul trecut, primul trofeu de Grand Slam la French Open, trecând de Sloane Stehpens în trei seturi, în condiţiile în care pe primul l-a pierdut.

Acum însă, la Wimbledon, la un an distanţă, Halep a arătat o maturitate incredibilă şi, în niciun moment, nu i-a oferit Serenei şansa de a intra în meci. Această prestaţie solidă a lui Halep l-a surprins şi pe legendarul John McEnroe. Potrivit Digi Sport, americanul care a cucerit şapte titluri de Grand Slam de-a lungul carierei, a fost şocat de cât de bine a putut să joace Simona.

Ce a spus John McEnroe?

*Halep e evident o sportivă formidabilă şi, în această etapă a carierei sale, sportiva mai bună. N-am crezut însă că o va intimida pe Serena Williams atât de mult cum a făcut-o astăzi.

*Halep a dominat-o total. Nici măcar n-a fost un meci strâns. Doar de câteva ori într-o viaţă simţi că îţi iese atât de uşor şi aşa s-a întâmplat acum.

*Halep se mişcă mai bine decât oricare jucătoare de pe circuit. Nu ştiu de ce a crezut că nu poate juca bine pe iarbă. Poate că i-a trebuit ceva timp ca să găsească soluţia. Astăzi a fost cel mai bun meci din cariera ei şi tocmai a învins-o pe Williams în 55 de minute.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul