Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic
0Pe lângă performanțele sportivilor, Jocurile Olimpice de Iarnă 2026, găzduite de Milano-Cortina, au ajuns în atenția presei după ce organizatorii au anunțat că toate cele 10.000 de prezervative puse gratuit la dispoziția sportivilor au fost epuizate în doar 3 zile. Primul gând este că acolo se desfășoară în paralel și un maraton sexual, însă lucrurile sunt doar pe jumătate adevărate. Sau poate pe trei sferturi ori chiar mai mult.
În primul rând, nu numai la această ediție s-a vorbit despre subiectul respectiv. La Tokyo 2021, organizatorii au încercat să stopeze acest fenomen prin dotarea satului olimpic cu paturi de carton, numite de presă ”anti-sex”, iar de oficiali ”de distanțare socială”, care rezistau la o greutate de maximum 200 de kilograme.
Sexul a fost atunci strict interzis pe parcursul desfășurării competiției, din cauza pandemiei de Coronavirus, dar totuși au fost puse la dispoziția delegațiilor 160.000 de prezervative pentru a „crește gradul de conștientizare” cu privire la sexul protejat. La Paris 2024, oferta a fost și mai generoasă: 300.000 de prezervative au fost distribuite de organizatori. Practica a fost introdusă la JO de la Seul 1988.
„Auzeai mereu «petrecerea» celorlalți, uneori abia puteai dormi”
Există mai multe explicații pentru acest fenomen. Susen Tiedtke, fostă atletă germană, a acceptat să vorbească pentru Bild despre secrete sexuale din satul olimpic. Sportivii „își eliberează energia” în petrecerile din satul olimpic, în principal după ce concursurile lor se încheie. Fosta săritoare în lungime susține că oficialii sunt neputincioși în a opri aventurile alimentate de alcool care sunt un eveniment constant la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, fie de vară, fie de iarnă.
Adrenalina și testosteronul sunt la cote maxime, deci și libidoul: „Interdicția este hilară pentru mine, nu funcționează deloc. Sexul este întotdeauna o problemă în sat. Sportivii sunt la apogeul lor fizic la Jocurile Olimpice. Când competiția se termină, vor să-și elibereze energia. Urmează o petrecere după alta, apoi intră în joc alcoolul. Auzeai mereu «petrecerea» celorlalți, uneori abia puteai dormi”, a declarat Susen Tiedtke.
Și-a cunoscut soțul în satul olimpic
Nemțoiaca a concurat la Jocurile Olimpice din 1992 și 2000 și a recunoscut că și-a întâlnit soțul - au divorțat între timp - chiar în satul olimpic, în timpul JO de la Barcelona. Vorbind despre propria experiență, ea a spus că tatăl ei, care i-a fost și antrenor, era foarte strict: „Dacă un băiat voia măcar să iasă cu mine, trebuia să facă mai întâi 100 de flotări. A trebuit să ne întâlnim în secret, altfel nu aș fi fost niciodată cu nimeni. Tot satul știa povestea”.
Întrebată dacă au făcut mai mult decât să se „țină de mână”, Tiedtke a răspuns sugestiv: „Competițiile noastre erau spre sfârșitul Jocurilor. Nimic nu se întâmpla înainte, a fost greu. Antrenorii spuneau: «Când faci sex, corpul trebuie mai întâi să se reîncarce cu energie. Nu ar trebui să faci asta». După concurs, însă, colegii de cameră erau foarte atenți dacă aveai nevoie de cameră doar pentru tine...”.
Olimpiada, prilej de întâlnire pentru sportivi
Și Tony Azevedo, fostul căpitan al echipei de polo pe apă a
Statelor Unite, participant la cinci Olimpiade, a explicat, pentru ESPN: „Ia un olimpic care se antrenează zilnic, de
la 6.00 până la 17.00. Când naiba poți să întâlnești pe cineva? Acum, presiunea
a trecut, întâlnești oameni cu aceleași gânduri și... bum”. Americanul a mai
oferit câteva detalii: „Mulți sportivi,
în special cei celebri, întâlnesc mereu oameni noi, fie prin intermediul
sportului lor, fie la evenimente sociale. Și, datorită statutului lor de
celebritate, mulți oameni se învârt în jurul lor, astfel că au o mulțime de oportunități
pentru întâlniri sexuale”.
La JO 2026, imediat după epuizarea primului lot, stocul de prezervative a fost refăcut, organismul sportiv asigurându-se că acestea sunt „reaprovizionate continuu până la sfârșitul Jocurilor”
Și, totuși, prezervativele nu sunt folosite neapărat pentru sex, ci și ca suvenire. Multe sunt luate de sportivi și date mai departe familiei, apropiaților și susținătorilor, având în vedere că acestea sunt personalizate cu semnele Jocurilor Olimpice și Paralimpice.