Ionuţ Negoiţă promite redresarea financiară a lui Dinamo: „Vom găsi o soluţie de rezolvare până pe 31 martie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Negoiţă va achita o parte din salariile restante ale jucătorilor lui Dinamo FOTO Mediafax

Unul dintre acţionarii lui Dinamo, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, le-a transmis jucătorilor că va încerca alături de Nicolae Badea să rezolve problemele financiare ale clubului până pe 31 martie.

Ionuţ Negoiţă îi linişteşte pe dinamovişti, după ce aceştia au intrat în grevă înaintea unui meci amical din cauză că nu şi-au primit salariile de mai bine de trei luni. Acţionarul din „Ştefan cel Mare” le promite fotbaliştilor alb-roşii că-şi vor primi restanţele salariale până la finalul lunii martie.

„Va fi o discuţie şi vom găsi o soluţie de rezolvare. S-a acumulat restanţă de trei luni. Vor primi partea mea. Eu sunt la zi cu cota mea din salarii. Urmează ca mâine să plătim o parte din banii pe noiembrie. Pe de o parte îi înţeleg pe jucători, dar noi am menţinut limita de 2-3 luni. Eu nu cred în aceste greve spontane, în condiţiile în care noi ne preocupăm să rezolvăm problemele clubului. Cred că jumătate din cluburile din România au depăşit 90 de zile de întârziere. În viitor nu va mai fi cazul de întârzieri sau greve. Până pe 31 martie trebuie să venim cu banii şi să clarificăm această problemă”, a dat asigurări Ionuţ Negoiţă la Digi Sport.

Jucătorii dinamovişti au refuzat să joace un meci amical în stagiul de pregătire din Spania din cauza restanţelor salariale. În această seară, la ora 23, dinamoviştii vor reveni în ţară pentru a se pregăti pentru realuarea campionatului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani