Ion Crăciunescu le dă o palmă grea oficialilor FRF. Fostul arbitru are mari şanse să redevină preşedintele CCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a câştigat procesul intentat Federaţiei Române de Fotbal din cauză că a fost destituit abuziv din funcţia de preşedinte al CCA, Ion Crăciunescu a fost reangajat în cadrul FRF, fiind înştiinţat totodată că poate redeveni şef al arbitrilor.

Ion Crăciunescu a primit o adresă oficială din partea FRF prin care este înştiinţat că decizia Tribunalului Vâlcea va fi aplicată în cel mai scurt timp, astfel încât fostul mare arbitru redevine angajat FRF. Mai mult decât atât, federaţia va trebui să-i plătească lui Crăciunescu salariul de 3.000 de euro lunar pe toată perioada cât a fost îndepărtat de la conducerea CCA.

„Vă rugăm să ne trimiteţi de urgenţă datele bancare pentru a putea fi executată întocmai sentinţa dată de instanţa Tribunalului Vâlcea. În legătură cu instalarea dumneavoastră în funcţia de preşedinte al CCA, acest lucru poate fi decis doar de Comitetul Executiv al FRF în următoarea şedinţă a sa, care va avea loc pe 1 iunie 2013, urmând să vi se comunice ulterior hotărârea”, a fost înştiinţarea trimisă de FRF lui Crăciunescu, potrivit digisport.ro.

Comitetul Executiv al FRF l-a destituit în vara anului trecut pe Ion Crăciunescu din funcţia de preşedinte al CCA. Fostul mare arbitru a dat în judecată federaţia şi a câştigat procesul, motiv pentru care forul condus de Mircea Sandu a fost obligat să pună în aplicare decizia instanţei.

CITIŢI ŞI:

Dumitru Dragomir a oferit o declaraţie genială după aflarea veştii că Ion Crăciunescu a câştigat procesul cu FRF

Ion Crăciunescu s-a dus la Federaţie să-şi ceară postul înapoi!

Ion Crăciunescu le-a dat şah mat celor din conducerea FRF. Fostul mare arbitru redevine preşedintele CCA

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă