Incidentul dintre Halep si Cahill a fost disecat şi cu psihologul sportivei. Care a fost verdictul specialistei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţia dură a lui Darren Cahill din timpul meciului dintre Halep şi Pliskova, de la Turneul Campioanelor, a fost discutată şi cu psihologul jucătoarei de tenis, Alexis Castorri

Ideea că ar fi întrecut măsura în timpul ultimului On Court Coaching de la Shenzhen i-a dat târcoale chiar şi lui Darren Cahill, australianul cerând o a doua opinie în privinţa durităţii discursului chiar psihologului cu care Simona lucrează, Alexis Castorri.
 

"Am vorbit cu psihologul ei sportiv, doamna Alexis Castorri – Simona a vorbit şi ea cu ea – şi am întrebat-o dacă am fost deplasat. Mi-a răspuns că nu, cu siguranţă nu. De asemenea, mi-a spus că a fost foarte mândră că Simona a reuşit să iasă în cele din urmă din acea negură – a fost a treia oară când ea a văzut-o reuşind acest lucru. Am avut o conversaţie grozavă, iar Simona nu este supărată", a declarat Darren la  emisiunea SEN Breakfast, citată de treizecizero.ro

De asemenea, Darren a mai spus că Simona a avut puterea să glumească după incident. "Mi-a trimis o poză după meci în care imi trimite nişte raze ucigaşe cu ochii când sunt cu spatele, iar apoi un emoticon în care îşi acoperă ochii cu mâinile", a relatat Cahill.

Simona Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova la capătul unui meci în care, în multe momente, a lăsat senzaţia că e „anesteziată“. În timpul partidei, Darren Cahill a avut 3 intervenţii, ultima dintre ele fiind de o durittate necaracteristică antrenorului australian. *Simona, Simo, uită-te la mine! În ultimele trei game-uri ai fost făcută de ruşine pe teren. Haide! Nu poţi să câştigi acest meci dacă joci cum ai făcut-o în ultimele trei game-uri! Trebuie să intri în meci. Concentrează-te pe teren. Nu ai avut niciun motiv să pierzi cum ai făcut-o aici. Pierzi energie, pierzi adâncime în lovituri. Ai vreo şansă să te regăseşti în acest set? Uită de scor! Cum o să închei acest meci?, au fost cuvinete adresate Simonei.


CIteşte şi
 

Darren Cahill, genial: Australianul a explicat, în premieră, de ce a „scuturat-o“ pe Halep pe teren

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!