Ianis Hagi, răsplătit regeşte: Va apărea în reclamele unui brand uriaş contra unei sume importante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Hagi, un om de bază la Rangers înainte de accidentarea suferită într-o partidă din Cupa Scoţiei

La 23 de ani, Ianis Hagi e printre fotbaliştii români din noua generaţie cu cea mai bună imagine. Iar numele său de familie l-a ajutat nu doar în ceea ce priveşte cariera sa, dar l-a transformat şi într-o ţintă atractivă pentru marile companii.

Ianis Hagi a avut ghinionul de a se accidenta grav, la începutul anului, suferind o ruptură la ligamentele încrucişate! Durata perioadei de refacere: cel puţin şase luni!

Chiar dacă sezonul în curs e deja încheiat pentru internaţionalul român şi drumul revenirii pe teren se anunţă unul lung şi anevoios, Ianis Hagi se consolează, deocamdată, cu realizări în afara terenului. Pentru că, potrivit PlaySport, a bătut palma cu cei de la Mastercard, în schimbul unui contract de publicitate în valoare de 100.000 de euro anual. Astfel, se lungeşte lista marilor branduri care îl au sub contract pe fiul lui Gheorghe Hagi. Până să semneze cu Mastercard, Ianis a avut înţelegeri cu Pepsi, Nike, Lay's sau Gillette.

Per total, contractele de publicitate îi aduc lui Ianis 240.000 de euro pe an. 

La Rangers, Ianis Hagi are un contract prin care încasează 25.000 de euro pe săptămână!

31 mai 2024 e data până la care Ianis Hagi se află sub contract cu Glasgow Rangers, echipă la care a ajuns în februarie 2020.   
Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA