Ianis Hagi, ce prostie! A luat roșu direct la revenirea la Rangers, după ce reușise o pasă de gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coșmarul lui Ianis Hagi părea pe cale de a fi luat sfârșit, după ce conducătorii lui Rangers i-au permis antrenorului Philippe Clement să-l recheme la prima echipă. Însă tricolorul a făcut-o de oaie la prima apariție în acest sezon în tricoul ”albaștrilor”, luând cartonaș roșu pentru o intrare cu talpa la un adversar.

Ianis Hagi. Foto Facebook

Internaționalul tricolor a profitat de prima ocazie oferită. Ianis Hagi fost trimis pe teren la pauză, când Rangers conducea cu 1-0 pe St. Johnstone, într-un meci din etapa a 7-a a campionatului scoțian. După doar câteva minute, el și-a adus contribuția la golul 2 al gazdelor: aflat la 35 de metri de poartă, într-o zonă centrală, a pasat cu interiorul către Cerny, care a intrat în careu și a marcat al doilea gol în acest meci.

Când toate lucrurile mergeau perfect, jucătorul român a făcut o mare prostie, din dorința de a arăta cât mai mult. A intrat violent, cu talpa, la un adversar și a primit direct cartonașul roșu (min.79). Ceea ce înseamnă alte etape în care nu va putea să joace, dar și probabil un motiv de neîncredere din partea antrenorului său.

Ianis hagi s-a dus direct cu talpa pe tibia adversarului său și a fost eliminat. Captură TV

Ianis Hagi, primit bine la reevenire

Reîntâlnirea lui Ianis Hagi cu suporterii lui Rangers a fost emoționantă. După ce a fost primit cu aplauze de public, prenumele său a fost strigat de crainicul stadionului, iar fanii din tribune a continuat cu numele de familie al fotbalistului. Iar camera care a transmis meciul lui Rangers s-a mutat apoi pe o fană, care a avut un mesaj scris: "Welcome back, Hagi", cu literele colorate în steagul României. Ianis nu mai jucase pentru formația scoțiană de anul trecut.  

Mai multe pentru tine:
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare