Ianis Hagi a fost titular la Alaves după o lună, dar a dezamăgit. „Cu un pas în urma celorlalți”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alaves s-a impus cu 1-0 în fața lui Betis Sevilla și s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Regelui. pentru runda următoare. A fost prima victorie pentru Deportivo în ultima lună, dar și primul meci în care Ianis Hagi a fost folosit titular în acest interval. Precedentul succes al bascilor fusese pe 6 decembrie, tot în Copa del Rey, 1-0 cu Terrassa.

Ianis Hagi a primit o nouă șansă de la antrenor. Foto Facebook

Românul a jucat 65 de minute în meciul cu Betis, fără să aibă realizări. A atins mingea de 19 ori, a șutat de două ori la poarta adversarilor și a fost primul jucător schimbat de antrenorul Luis García Plaza, în locul său fiind trimis pe teren Giuliano Simeone. A alergat mult, a încercat să se implice în joc, dar s-a întâlnit rar cu mingea. În câteva situații, jucătorul român s-a arătat nemulțumit că nu primește mai multe pase de la coechipierii săi.

Prestația sa a fost analizată de El Correo. „Primul 11 a combinat prezența unor jucători de rezervă cu continuitatea unor titulari. Au fost pozitive aparițiile lui Benavídez sau Kike. Sola a jucat ca fundaș lateral, Rioja și-a acoperit banda stângă, în timp ce Hagi a lăsat o impresie gri în rolul său de mijlocaș ofensiv. Acesta a fost unul dintre aspectele mai puțin reușite ale meciului”.

A încercat multe, a reușit puține

El Correo l-a notat cu 6, cea mai mică notă de la basci. „S-a bucurat de încă o șansă ca titular, dar tot nu reușește să facă un meci întreg reușit. Deși încearcă și muncește, nu reușește să fie decisiv în atac. Faptul că Alavés a atacat mai mult pe flancuri i-a conferit un rol secundar”, a competat publicația bască.

Noticias de Alava i-a dat lui Ianis Hagi cea mai mică notă dintre jucătorii lui Alavés: 5, justificând că „a încercat întotdeauna când a avut ocazia, dar e cu un pas în urma coechipierilor săi. A avut o influență mai redusă în meci decât și-ar fi dorit”, a notat publicația bască.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG