Ianis Hagi a ajuns în cel mai trist moment al carierei: Concluzia belgienilor despre internaţionalul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Hagi a adunat trei goluri şi patru pase decisive în cele 14 apariţii pe care le-a avut până acum la Genk în campionatul belgian

Ianis Hagi a rămas la Genk, deşi, la un moment dat, s-a vehiculat că va părăsi această formaţie în această iarnă, deoarece a jucat extrem de puţin cu doi antrenori diferiţi.

Ianis Hagi (21 de ani) a fost promovat intens de tatăl său, dar, în ultimele săptămâni, inclusiv el s-a oprit cu laudele excesive la adresa fotbalistului pe care l-a impus decar al naţionalei.

Paradoxal însă, Ianis poate progresa tocmai acum, când a scăpat de această presiune la care a fost supus, în primul rând, de către tatăl său. Asta deoarece, după o prima parte a sezonului în care n-a rupt gura târgului la Genk, acum nimeni n-are nicio aşteptare de la Ianis, fotbalist care a ajuns la campioana Belgiei cu surle şi trâmbiţe. De altfel, jurnaliştii de la Walfoot tocmai l-au inclus pe Ianis Hagi pe lista jucătorilor de la care n-ar trebui să ai mari aşteptări în acest an. Digi Sport a preluat un fragment din articolul în care fiul lui Hagi se află, totuşi, într-un club select, alături de nume mari precum Samir Nasri (Anderlecht).

Ce au scris jurnaliştii belgieni?

*Una dintre senzaţiile Europeanului U21 şi una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc a venit în Belgia ca o viitoare vedetă. Când eşti fiul lui Gheorghe Hagi, nici n-ar putea fi altfel. 

*Dar să te adaptezi campionatului belgian, când vii din România, poate fi delicat. Întreabă-i pe Nicolae Stanciu sau pe Denis Drăguş! Iar Hagi, oricât de talentat e, nu l-a convins pe Felice Mazzu.

*Fără să fie decisiv în meciurile disputate până acum, Ianis n-a reuşit să devină una dintre senzaţiile campionatului nici măcar sub comanda lui Hannes Wolf.

CITEŞTE ŞI:

Ianis Hagi, o decepţie la 21 de ani: Jurnaliştii spanioli au dat un verdict crunt în privinţa sa

Ianis Hagi, îndemnat să pună osul la treabă: Gică Popescu a explicat ce se va întâmpla din iarnă cu mijlocaşul lui Genk

Ianis Hagi, o dezamăgire uriaşă: În ce categorie a fost plasat într-un articol din presa belgiană

Ianis Hagi, eşec previzibil la Genk: Ce a avertizat Ladislau Bölöni încă din luna septembrie

Ianis Hagi, refuzat de Craiova! Piţurcă, declaraţie hotărâtă în faţa ziariştilor: „E tăticul lui patron acolo“

Ianis Hagi îşi face bagajul: Ce i s-a întâmplat, din nou, sâmbătă şi unde poate ajunge în curând

Hagi va „turba“: Genk îl aruncă pe Ianis! Anunţul presei belgiene şi cifrele unui eşec fotbalistic

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO