Halep, veselă înaintea audierilor pentru dopaj: Unde se află acum Simona

0
Publicat:

Simona Halep (16 WTA) urmează să treacă peste o etapă crucială, în tentativa de a scăpa de scandalul de dopaj în care a fost prinsă după US Open 2022. Potrivit Darren Cahill, în această lună, constănțeanca își va susține cauza în fața comisiei care va analiza dosarul pentru consum de Roxadustat.

Adevărul a prezentat aici, pe larg, un caz similar care, în mod normal, ne dă fiori, când ne dăm seama ce pedeapsă poate primi „Simo“. Doar că fosta ocupantă a locului 1 mondial pare lipsită de griji, cu precizarea că, uneori, aparențele înșală. În ultimele luni, Halep a plecat dintr-o vacanță în alta, iar acum se află, la Paris, de unde a postat o fotografie pe Instagram.

În ciuda perioadei de inactivitate, care e cauzată de suspendarea provizorie pentru dopaj, Halep rămâne cu cel mai bun clasament dintre jucătoarele din România, după un sezon 2023 în care, deocamdată, sportivele tricolore au înregistrat niște rezultate catastrofale, după cum Adevărul a arătat aici.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă