Halep, fără timp de pierdut la Madrid: Simona, demonstraţie de forţă cu chinezoaica Zhang

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, în mare formă la revenirea pe teren

La 40 de zile după ultima ei apariţie pe teren, la Indian Wells, Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) s-a întors în circuitul feminin, cu mare poftă de tenis.

Simona Halep a păşit cu dreptul, în forţă, în sezonul de zgură, suprafaţa ei preferată, cea pe care a câştigat primul Grand Slam din carieră, la French Open 2018.

La Madrid Open, turneu în care s-a simţit mereu bine - are două titluri aici şi două finale -, „Simo“ a făcut o veritabilă demonstraţie de forţă în primul ei meci din actuala ediţie. 

În confruntarea cu chinezoaica Shuai Zhang (33 de ani, 40 WTA), Halep, practic, n-a avut timp de pierdut! Dovadă că s-a dus la 2-0 în doar patru minute şi şi-a adjudecat primul set, scor 6-2, în 29 de minute!

Revenire spectaculoasă de la 0-2

După un prim set în care, pur şi simplu, a zburdat pe teren, Simona a avut, surprinzător, o cădere în debutul actului secund. Pentru că i-a permis lui Zhang să se ducă la 2-0! Doar că, spre lauda ei, Halep a ştiut să iasă din momentul greu şi a câştigat următoarele patru game-uri pentru a trece în frunte: 4-2. Chiar dacă la acest scor, chinezoaica şi-a făcut serviciul pentru a se apropia la 4-3, iar Simona a salvat o minge de break, în game-ul următor, constănţeanca n-a pierdut meciul din mână. Şi şi-a rezolvat calificarea în turul II, scor 6-2, 6-3, în 68 de minute.

În turul II de la Madrid Open, Halep va o întâlni pe Paula Badosa (Spania, 24 de ani, 2 WTA). Aceasta a trecut, în runda inaugurală, de Veronika Kudermetova (Rusia, 25 de ani, 25 WTA), scor 6-3, 6-0. Halep şi Badosa se vor afla la prima întâlnire în circuitul WTA.

CITEŞTE ŞI:

Halep, încântată la revenirea pe teren: Cum şi-a evaluat prestaţia în faţa lui Zhang, la Madrid

Cîrstea, rezultat catastrofal la Madrid: Sorana riscă o prăbuşire în clasamentul mondial

2016 şi 2017 sunt anii în care Simona Halep a câştigat Madrid Open, prima dată după o finală cu Cibulkova (6-2, 6-4), iar a doua oară după un meci cu Mladenovici (7-5, 6-7, 6-2).   2014 şi 2019 sunt anii în care Simona Halep a pierdut finalele de la Madrid Open: 6-1, 2-6, 3-6 cu Maria Şarapova, respectiv 4-6, 4-6 cu Kiki Bertens.   12 victorii şi 11 înfrângeri are Shuai Zhang în acest sezon în circuitul feminin.   16 victorii şi 4 înfrângeri a adunat Simona Halep până acum în actuala stagiune.   20.000 de euro va primi Simona Halep pentru accederea în turul II de la Madrid Open 2022.   
Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat