Halep, carieră încheiată? Răspunsul lui Țiriac cu 9 zile înaintea audierilor de la TAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (32 de ani) se apropie cu pași rapizi de cea mai importantă etapă a scandalului de dopaj care a ținut-o departe de tenis, începând cu data de 29 august 2022. Adică, de 517 zile, câte au trecut de la ultima partidă disputată de „Simo“ în circuit.

Simona Halep

Între timp, după așteptări aproape interminabile, românca a primit, pe rând, o suspendare provizorie și, ulterior, una de 4 ani, dată de tribunalul Sport Resolutions de la Londra. Acum, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne se va judeca aplelul româncei. Audierile vor avea loc între 6-9 februarie. Apoi, TAS va da verdictul final în această poveste, fără ca cineva să aibă informații despre momentul anunțului. Concret, decizia TAS poate veni după câteva zile sau câteva luni! Cert e că ea va fi finală și, în funcție de ea, vom afla dacă Simona mai are viitor în tenis sau nu.

Până atunci, constănțeanca și-a anunțat revenirea pe teren într-un demonstrativ, la Cluj, pe 15 iunie. Acest lucru e posibil, indiferent de ce decizie va lua TAS, pentru că Halep are dreptul de a juca în demonstrative, inclusiv acum, când e suspendată.

Având în vedere această situație, Ion Țiriac (84 de ani), foarte apropiat de Halep, a fost întrebat de reporteri dacă partida de la Cluj va marca finalul carierei Simonei. Potrivit spotmedia.ro, omul de afaceri a dat un răspuns cu o doză de optimism, lăsând o portița deschisă pentru revenirea româncei în circuit.

Ce a declarat Ion Țiriac?

*De ce să fie ultimul ei meci? Moare? Ultimul meci e când știi că nu o să mai joci altul, dar ea poate să joace peste tot. Din câte știu eu, ea se antrenează zi și noapte, e mai ambițioasă decât era înainte.

*Eu am suspiciunile mele cu TAS-ul, pentru că am fost «Stan-Pățitul» în 2000 (n.r. - cu cazul gimnastei Andreea Răducan) și știu ce se întâmplă. După părerea mea, Simona Halep are o singură vină. A fost depistată pozitiv. Se poate, dar de ce? Și când spui de ce... habar n-am eu. Întrebați-i pe cei responsabili, pe cei care o au avut-o în grijă.

*După părerea mea, Halep n-are nicio vină, dar a fost depistată pozitiv, din păcate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie