Halep, admirată şi de cele mai mari rivale: Pliskova, descriere superbă pentru Simona, înaintea duelului din weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) şi Karolina Pliskova (5 WTA) se vor duela, în weekend, pentru un loc în semifinalele Fed Cup. Chiar dacă sunt rivale, există un respect uriaş între ele.

România şi Cehia se vor întâlni pe hard-ul de la Ostrava, iar dacă Simona Halep e vedeta tricolorelor, cehoaicele mizează, în primul rând, pe Karolina Pliskova. Aceasta a vorbit la superlativ în presa din Cehia despre marea ei rivală din acest weekend.

„Simona e una dintre jucătoarele care fac circuitul încântător. Pentru cât de bună e şi cât de mult a câştigat în cariera ei până acum, a rămas cu picioarele pe pământ. Ne înţelegem foarte bine. Chiar dacă n-am multe prietene în circuit, ea e una dintre ele. Ne antrenăm împreună adesea, vorbim de fiecare dată în vestiar, iar rivalitatea dintre noi e una frumoasă. Abia anul trecut am învins-o prima dată pe Simona în circuitul WTA, la Madrid, dar tot timpul, chiar şi când pierdeam, am forţat-o cât am putut de mult. Ştiam că n-o să pierd toată viaţa în faţa ei“, a spus Pliskova.

6-2 e bilanţul confruntărilor Halep – Pliskova în cele opt partide de până acum, însă Pliskova a câştigat ultimul meci direct, în Fed Cup, în 2016.  
Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani