Hai liberare! Gică Popescu numără zilele rămase până la ieşirea din închisoare. Cine mai are şanse de „evadare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul Transferurilor. La sfârşitul acestei luni, Gică Popescu va cere eliberarea condiţionată. Cu o conduită  ireproşabilă în închisoare şi patru lucrări scrise, „Baciul“ are mari şanse să fie acasă în octombrie.

La 4 martie 2014, cu o zi înaintea alegerilor pentru şefia FRF, Gică Popescu îşi vedea curmat visul de a conduce fotbalul românesc din postura de preşedinte al federaţiei. Condamnarea sa în Dosarul Transferurilor, la 3 ani, 4 luni şi 10 zile, stârnea ecourile presei internaţionale, căci numele lui Popescu, fost căpitan la FC Barcelona şi al naţionalei României, are rezonanţă în fotbalul mare.

După un an şi jumătate în care a muncit la atelierul de tâmplârie de la Jilava, a scris patru cărţi şi a condus activităţile sportive din închisoare, Popescu se apropie de ziua eliberării. În cazul său, adică un condamnat care nu a împlinit vârsta de 60 de ani, pedeapsa totală - 1135 de zile de închisoare - se poate reduce până la jumătate.  Asta înseamnă că la 24 septembrie, adică peste două săptămâni, avocaţii lui Popescu vor redacta cererea de eliberare condiţionată.

În funcţie de ziua în care se va întruni comisia, de rapiditatea anunţării deciziei şi de soluţionarea unui eventual recurs din partea procurorilor, Gică Popescu poate spera să fie acasă undeva la sfârşitul lunii octombrie.  Bazându-se pe recomandări favorabile din partea conducerii de la Jilava, pe comportamentul său exemplar pe durata detenţiei, Baciul nu are mari emoţii în privinţa eliberării condiţionate. Singurul aspect de care s-ar putea lega procurorii îl reprezintă cele patru lucrări ştiinţifice elaborate de Popescu, în contextul scandalurilor izbucnite pe această temă, cu marile suspiciuni de plagiat ce înconjoară “operele” semnate de George Copos, Gigi Neţoiu sau Gigi Becali.

Cele patru cărţi redactate de Gică Popescu au apărut la aceeaşi editură, Scrisul Românesc din Craiova, dar nu sunt accesibile publicului larg. Ele tratează, conform titlurilor, aspecte legate de organizarea fotbalului la nivel de copii şi juniori, Gică fiind fost proprietar de academie de fotbal.

Cum se reduce pedeapsa

  • În urmă scăderii zilelor de muncă şi a elaborării de lucrări ştiinţifice, persoanele care nu au împlinit 60 de ani  (Gică Popescu, Victor Becali, Gigi Neţoiu, Mihai Stoica şi Cristi Borcea) pot solicita eliberarea condiţionată după ispăşirea a minimum jumătate din pedeapsă, iar cele de peste 60 de ani (Ioan Becali) după ispăşirea a unei treimi din pedeapsă.
  •  Pedeapsa nu trebuie să depăşească 10 ani
  • În cazul în care se prestează o muncă nerenumerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă.
  • În cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate, se consideră 30 de zile executate.

Cele patru cărţi scrise de Popescu

  • Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară
  • Consideraţii privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel şcolar 
  • Fotbal pentru viitori fotbalişti profesionişti
  • Personalitatea sportivului 

Îl urmează Gigi Neţoiu şi Mihai Stoica

Dintre cei opt oameni de fotbal condamnaţi în Dosarul Transferurilor, primii care şi-au recăpătat libertatea sunt Jean Pădureanu şi George Copos, ambii trecuţi de 60 de ani.
După Gică Popescu, posibilitatea de a ieşi în acest an din închisoare o mai au Gigi Neţoiu şi Mihai Stoica. Neţoiu însă are şi el de rezolvat problema plagiatului, o investigaţie Adevărul dezvăluind că fostul deputat a copiat cuvânt cu cuvânt pasaje de pe siteul Ministerului Agriculturii şi de pe alte pagini de internet, fără să citeze sursa. Cât despre Meme, în cel mai optimist caz, el ar putea să-şi petreacă sărbătorile de iarnă alături de familie.
Pentru 2016 se prefigurează eliberarea fraţilor Becali: Victor - pentru că are pedeapsa mai mică, Ioan - pentru că are mai mult de 60 de ani. În fine, cel mai năpăstuit e Cristi Borcea, care ar putea reveni printre oamenii liberi abia în 2017. El a primit o pedeapsă similară cu cea a lui Giovanni (6 ani şi 4 luni), dar neavând 60 de ani nu poate cere eliberarea mai devreme de momentul executării a jumătate din pedeapsă.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea