Hagi, țipete pentru revenirea la modelul comunist: „Cu Revoluția ne-am dus în cap! Manipulare, diversiune!“ VIDEO

0
Publicat:

La Farul, e deja o tradiție. Când pierde echipa, urmează, de cele mai multe ori, o conferință explozivă a managerului Gheorghe Hagi (59 de ani). În care se pornește de la meciul care s-a jucat și se ajunge la cu totul alte subiecte.

Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța

Exact asta s-a întâmplat și acum după Universitatea Cluj – Farul Constanța (1-0). A urmat o conferință de peste 29 de minute, în care s-a discutat despre partida din etapa cu numărul 28, preț de câteva minute. Apoi, Hagi, în stilul său caracteristic, a trecut la altele. Și, ca de obicei, a amestecat ideile bune, venite din partea unui om care suferă pentru România, cu cele care n-au nicio legătură cu realitatea vremurilor pe care le trăim.

Un exemplu concret e implicarea statutului în sportul de performanță! Adică, o anomalie care și-a arătat deja consecințele în decăderea handbalului finanțat din bani publici. Și pentru care insistă Hagi și în fotbal! Nicăieri în Occident participarea statului în sportul de performanță nu înseamnă finanțarea ca sursă principală de venit pentru cluburi. Sportul de performanță e finanțat în Europa de mediul privat. Statul are o contribuție mai mică, acolo unde această contribuție există.

În schimb, în Occident, statul susține sportul juvenil și pe cel de masă. Adică, ceea ce la noi nu se întâmplă, în condițiile în care, în mai toate disciplinele, baza piramidei e lăsată de izbeliște. Iar la capitolul de sportul de masă stăm catastrofal, ocupând ultimele locuri în mai toate ierarhiile europene!

Din păcate, Gheorghe Hagi o ține pe a lui: statul să finanțeze sportul de performanță! Ca pe vremea comunismului. Această idee a reluat-o și acum, după meciul Universitatea Cluj – Farul (1-0), într-o conferință cu țipete. Ca de obicei!

Ce a spus Gheorghe Hagi?

*Nu există niciun proiect la nivel național. Niciun proiect! Despre cum să dezvoltăm sportul. Pe vremea noastră, sportul era prioritar. De aceea, am ajuns să ne batem cu orice echipă din lume. Pentru că sportul, ca și celelalte segmente sociale, mă refer la sănătate și educație, era o prioritate la nivel național. Când n-ai acest lucru, nu se poate.

*OK! Privatul e privat, dar e nevoie de un proiect național. Și el trebuie finanțat. Qatar-ul bagă, Arabia bagă, englezii bagă, miliarde... Și la noi? Se tace din gură. Proiecte se fac pe zece ani. N-am văzut la noi așa ceva. Dintr-un proiect de zece ani România poate beneficia apoi o sută de ani.

*Noi, când am jucat în ’90, aveam același buget ca Real Madrid! Mai mult sau mai puțin. Aveam de toate. S-a făcut proiect național și, de aceea, ne-am dus și i-am bătut. Pe Real Madrid, pe Barcelona. Ei aveau buget de 60-80 de milioane atunci. De la 60-80 de milioane, cât aveau ei și cumpărau jucătorii cei mai buni, m-au luat și pe mine în paranteză...

*După aceea, ei s-au dezvoltat, iar la noi a venit Revoluția. Am dorit-o, am dorit să fim liberi și ne-am dus în jos. În cap! Noi ne-am dus în cap. Și ei s-au dus la un miliard! Cifră de afaceri, ca și club! Și scuzați-mă, aici stă totul. Aici stă totul! Pentru că, după aceea, ai putere să cumperi jucători. Produci unul, doi, dar apoi trebuie să te duci undeva mai mare.

*Nu pot să accept că românul nu mai poate (n.r. – în sport). Nu-mi va intra asta în cap! Diversiune, manipulare! Ba da! Avem! Trebuie să credem noi în ai noștri. Domnilor, chiar așa? Nu ne trezim?! Vreţi jucători mari, statul să bage bani! M-am plictisit de câte ori am spus-o!

VEZI CONFERINȚA LUI GHEORGHE HAGI

Superliga 2023-2024, etapa a 28-a

Marți

FC U Craiova 1948 – Poli Iași 1-1

Dinamo – Hermannstadt 1-0

Oțelul Galați – CFR Cluj 2-2

Miercuri

Universitatea Cluj – Farul 1-0

Rapid – UTA 4-1

Joi

Botoșani – Sepsi 16.15

Petrolul – Universitatea Craiova 18.30

Voluntari – FCSB 21.00

Clasament

1. FCSB 27 17 7 3 50-23 58

2. Rapid 28 14 9 5 50-31 51

3. CFR Cluj 28 14 7 7 52-28 49

4. Universitatea Craiova 27 11 9 7 41-34 42

5. Farul Constanța 28 11 8 9 36-37 41

6. Universitatea Cluj 28 9 11 8 34-38 38

7. Hermannstadt 28 8 13 7 32-29 37

8. UTA 28 9 10 9 33-40 37

9. Petrolul 27 7 14 6 26-26 35

10. Sepsi 27 9 7 11 35-32 34

11. Oțelul Galați 28 6 15 7 29-31 33

12. FC U Craiova 1948 28 9 4 15 40-45 31

13. Poli Iași 28 7 10 11 32-43 31

14. Voluntari 27 6 9 12 30-43 27

15. Dinamo 28 7 4 17 21-41 25

16. Botoșani 27 3 11 13 29-49 20

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off, în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial