Hagi și Popescu trăiesc două decepții fotbalistice: Ianis și Nicolas, la ani-lumină de tații lor ANALIZĂ

0
Publicat:

Iar în fotbal sunt foarte rare cazurile în care băieții unor foști mari jucători au călcat pe urmele părinților. O posibilă explicație pentru acest fenomen a fost oferită, la un moment dat, de englezul David Beckham (48 de ani).

Foști colegi la echipa națională, Hagi și Popescu conduc astăzi clubul Farul Constanța

Acesta și-a dorit ca fiul său cel mare, Brooklyn, să ajungă fotbalist. Dar fostul internațional a fost ancorat în realitate tot timpul: „Eu am reușit pentru că m-am zbătut de unul singur. Brooklyn, în schimb, are șoferul la dispoziție care îl duce la antrenamente și îl așteaptă când termină acolo. Plus cele mai scumpe ghete și echipament de ultima generație. De asta, sunt șanse mici să ajungă în fotbalul mare“.

Iar Beckham nu s-a înșelat. Astăzi, ajuns la 24 de ani, Brooklyn e... fotomodel. Iar dacă David n-a fost foarte dezamăgit, având în vedere gândirea sa corectă, probabil, lucrurile stau altfel cu foștii noștri internaționali, Gheorghe Hagi și Gică Popescu. Pentru că aceștia chiar au crezut că băieții lor, Ianis și Nicolas, vor ajunge jucători de nivel foarte înalt, cum au fost ei. Cu precizarea că Ianis a reușit acest lucru, parțial. Nu însă la nivelul la care a visat Gheorghe Hagi. Mulți au uitat acum, dar, la un moment dat, actualul manager al Farului spunea, răspicat, că Ianis are calitatea fotbalistică necesară pentru a cuceri... Balonul de Aur!

Astăzi, Ianis e un jucător de rezervă la Alaves, locul 12 din 20 în prima ligă spaniolă. Unde a fost împrumutat de Glasgow Rangers, pentru că nu era suficient de bun în viziunea antrenorului Michael Beale (43 de ani). Între timp, acesta a fost schimbat din funcție, dar, potrivit unui articol dur publicat de Ibrox Noise, nici actualul antrenor de la Rangers, belgianul Philippe Clement (49 de ani), n-ar avea loc pentru Ianis în echipa sa. În vară, românul ar trebui să se întoarcă în Scoția, după expirarea împrumutului la Alaves. Ibrox Noise susține însă că ușile vor fi închise pentru mjilocașul de 25 de ani: „Ianis Hagi ar fi în plus la Rangers. Ianis Hagi nu se va întoarce aici. Clubul a și dat tricoul cu numărul 7, care era purtat de Ianis, lui Fabio Silva. Un gest simbolic, dar care spune totul. Probabil, Hagi va fi vândut în vară sau împrumutat la alt club“.

„Baciul“, comportament decent

Dacă Gheorghe Hagi s-a implicat energic în cariera băiatului său pe care l-a promovat intens, în schimb, Gică Popescu a avut o abordare mult mai decentă în privința lui Nicolas (21 de ani).

„Baciul“ a vorbit foarte rar despre calitățile fotbalistice ale fiului său. Și nici acum nu iese în presă cu acest subiect. Asta deși Nicolas, mijlocaș defensiv, face tușa la club. Și nu oriunde, ci chiar sub comanda lui Gheorghe Hagi, la Farul. În actuala stagiune, Nicolas Popescu a adunat șapte meciuri în campionat și în Cupa României, bifând 256 de minute pe teren. La un moment dat, în sezonul trecut mai precis, Nicolas a fost împrumutat și la Voluntari, într-o tentativă de a-și lansa cariera fotbalistică. Din păcate, la Voluntari a fost folosit și mai puțin: a adunat 77 de minute în patru partide.

Mircea Lucescu pentru Playsport: Din păcate pentru Ianis, numele e o povară extraordinară. Lui Răzvan nu i-am dat voie să joace fotbal. Doar în poartă. Pentru că lumea n-are răbdare, îl compară cu tatăl lui.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort