Gabi Boldici a suferit un infarct. Ginerele său, implicat într-un dosar care privește stadionul Extensiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contul oficial al echipei de fotbal Universitatea Craiova, liderul la zi al Superligii, anunță că Gabriel Boldici, fost portar al oltenilor, se confruntă cu probleme de sănătate.

Gabi Boldici trece prin clipe complicate

Potrivit postării, Boldici, 68 de ani, a suferit un infarct, dar, în acest moment, este în afara oricărui pericol.

Gabriel Boldici a parcurs toate etapele la Universitatea Craiova de la grupele de copii până la seniori, unde a apărat poarta Craiovei Maxima, aflându-se la concurență cu Silviu Lung pentru postul de titular.

A debutat la 19 ani în echipa de seniori a Universității și s-a retras tot de la Universitatea în 1993. A mai evoluat în cariera sa la la Electroputere Craiova și Chimia Rm. Vâlcea.Boldici are în palmares trei titluri de campion cu Universitatea Craiova (1980, 1981 și 1991).

Ca antrenor secund sau cu portarii a activat la Universitatea Craiova, Steaua și echipa națională a României.  

Probleme din familia Boldici sunt și de altă natură. Ginerele lui Boldici, Șpak, apare în dosarul privind presupusa trucarea a licitației privind stadionul Extensiv, o zonă intens vânată de „rechinii” imobiliari din Craiova.

Oltenii, amendați pentru bannerul anti-UEFA

Universitatea Craiova a scăpat ușor după ce UEFA a analizat cele întâmplate la meciul cu Istanbul Bașakșehir, din manșa retur a play-off-ului de Conference League. Oltenii au fost doar amendați, dar nu și sancționați cu închiderea sectoarelor. La rândul lui, crainicul stadionului, Toni Sorică, eliminat pe final, a fost suspendat un meci.

La returul din Bănie, în fața a aproape 30.000 de oameni, Peluza Nord a șocat pe „Ion Oblemenco”. Pe tot sectorul arenei, cu ajutorul unor cartoane albe, a apărut mesajul „F**k UEFA!”.

Imediat, întreg stadionul a început să scandeze la unison „UEFA mafia!”. Ulterior s-a aflat că a fost vorba despre un protest, întrucât scenografia pregătită pentru meci a fost interzisă de forul internațional.

Surse din apropierea oltenilor susțin că momentul a fost regizat, iar cei din club ar fi știut. Dovadă că Toni Sorică a dirijat comportamentul fanilor, cerându-le să ridice în același timp cartoanele care au compus mesajul. El ar fi aruncat intenționat mingea în suprafața de joc, ca să distragă atenția.

Craiova risca să se aleagă cu terenul suspendat având în vedere mesajul afișat, dar oltenii au scăpat ușor, doar cu o amendă de 29.000 de euro, dintre care 15.000 de euro pentru banner-ul cu pricina.

Sorică, cel care a văzut cartonașul roșu pe final de meci, a primit o etapă de suspendare, pe care o poate ispăși în decurs de un an.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!