Florin Niță, monument de umanitate. Povestea de film a portarului care i-a salvat viața unui adversar în acest weekend

0
Publicat:

Florin Niță este un fotbalist atipic. De o modestie extraordinară, portarul de 37 de ani duce o viață normală, chiar dacă ar putea să epateze. Un exemplu în acest sens este faptul că, după ce a fost cel mai bun tricolor la Euro 2024, fotbalistul și-a luat familia și a plecat într-o vacanță în Thassos, insula grecească pe care își petrec concediul românii cu venituri medii. Iar modul de viață pe care a ales să îl trăiască îi aduce satisfacții imense. Apreciat de toți fanii fotbalului, indiferent de „culoarea“ sportivă, Florin Niță este acum erou și la arabi, după ce în acest weekend a fost protagonistul unui moment delicat.

Florin Niță nu a uitat niciodată de unde a plecat. Foto Sportpictures

La finalul meciului Damac - Al-Shabab, scor 1-0, în etapa a 6-a din campionatul saudit, portarul a avut o prezență de spirit și un curaj nebun, salvându-i viața unui adversar care s-a prăbușit pe teren, în urma unui contact puternic. Majed Abdullah și-a pierdut cunoștința, iar Florin Niță nu a stat pe gânduri și a sprintat spre acesta, a făcut semne către echipa medicală, și văzând ca aceasta întârzie să intre pe teren, a început să îi acorde primul ajutor lui Abdullah.

I-a scos limba jucătorului inconștient, pentru ca acesta să nu se sufoce, gestul său dovedindu-se salvator. După ce doctorii au intrat pe teren şi i-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă fotbalistului, Florin Niţă s-a retras şi a urmărit atent ce se întâmpla. El şi-a dat seama imediat că va fi bine și a făcut un semn de ok spre banca de rezerve.

”Nu este meritul meu, este meritul doctorilor că l-au ajutat pe băiat să-și revină. Eu am avut un moment de sclipire la acea fază și am zis să intervin, că nu puteam să stau. Mă simțeam iresponsabil dacă stăteam și doar mă uitam”, a spus portarul român, potrivit FRF.  
Florin Niță a intervenit imediat după ce jucătorul advers s-a prăbușit pe gazon. Captură TV

Imaginile cu intervenţia salvatoare a lui Florin Niţă au ajuns și pe rețelele de socializare, românul primindu-și laudele de rigoare: „Eşti un adevărat erou, omule!“, i-au transmis fanii lui Florin Niţă, un fotbalist cu o poveste de viață uluitoare, care poate fi un scenariu de film. Să o parcurgem!

Florin Niță, poveste impresionantă de viață

Tatăl lui s-a stins când viitorul jucător avea doar 5 ani, iar mama s-a îmbolnăvit, fiind ținută la pat. „Viaţa îţi dă şi bune, şi rele! Mi-e greu să vorbesc. Aproape că nu pot... Dacă încep să povestesc, trebuie să plâng. Munceam pe unde puteam. Munceam la propriu. Da, ambalam cozonacii! Nu m-am dat niciodată la o parte de la muncă și nu e nicio rușine să mergi să muncești, să câștigi bani, să ai un drum. Când rămâi al nimănui, te gândești lângă cine să stai, cu cine să vorbești.

Chiar dacă eram un copil când mi-am pierdut tatăl, mă gândeam că trebuie să stau lângă cineva care să-mi poată da ceva de mâncare... Mă gândeam că trebuie să mă duc să muncesc de mic pentru a nu rămâne în stradă, sub cerul liber.. Toți se uitau la mine și erau impresionați că fac sacrificii pentru a-mi ajuta familia. Trebuia să fac ceva. Mama era bolnavă, nu aveam bani și ne bucuram de fiecare dată când ajungeam acasă cu un cozonac...“, a declarat Florin Niţă, în trecut, pentru gsp.ro.

Copil necăjit, care a muncit în fabrică

Portarul naționalei i-a rămas recunoscător unei femei care, văzând situația în care se află, l-a luat sub aripa sa. „Aveam o vecină pe care o chema Pansela. O să o țin minte mereu. M-a luat de mână și mi-a zis că dacă nu voi munci, nu o să reușesc. Ea a fost cea care m-a dus la fotbal şi mi-a zis: «Bucură-te de fiecare dată când joci fotbal, e plăcere a vieţii!». Așa am ajuns la fotbal. Mi-a spus în primele zile: «Florine, să te ții de fotbal și vei avea multe bucurii!»“, a povestit Florin Niţă. Doamna Pansela și-a adus aminte: „L-am cunoscut în faţa blocului, împreună cu ceilalți copii. Era un mediu foarte plăcut, el e unul dintre cei mai cuminți copii pe care i-am văzut vreodată. Florin era un copil foarte necăjit, un copil care avea o mamă foarte bolnavă. Avea lipsuri atât materiale, cât şi spirituale“.

Liță Dumitru i-a influențat cariera

Vecina fotbalistului a povestit, pentru Orange Sport, perioada în care Florin a ajutat la ambalat cozonaci, timp de trei luni: „Nu ştiu neapărat dacă el câştiga, era bucuros că primea cozonac. Faptul că era într-o comunitate îl atrăgea, faptul că oamenii mari aveau încredere în el, faptul că era alături de noi. Dar gândul lui era tot la fotbal. El jucase fotbal la Steaua, dar în ultima perioadă nu mai avea nimeni nevoie de ajutorul lui. Era foarte dezamăgit. L-am întrebat. «Ce-ţi doreşti să faci?». «Fotbal». «Păi, Florine, dacă-ţi doreşti să faci fotbal, vei face fotbal, pentru că asta iţi doreşti. În momentul în care iubeşti o meserie, lucrul acela se întâmplă. Cu cât o să fii serios, muncitor şi încrezător, cu atât rezultatele tale vor fi nemaipomenite».

După ce a plecat de la Steaua a fost la cozonaci şi apoi la Electroaparataj. Mergea la școală şi la antrenament cu tramvaiul din Drumul Taberei până în Pantelimon. Era bucuros că cineva avea nevoie de ajutorul lui. A venit oportunitatea să-l întâlnesc pe domnul Liţă Dumitru. La momentul acela domnul Liţă Dumitru nu avea niciun angajament. Apoi am aflat că este antrenor la Rapid 2. Dar dacă nu era munca lui, domnul Liţă nu l-ar fi luat după el. Liţă Dumitru a fost cel care i-a deschis drumul către fotbal“, a povestit Pansela Manea.

Foarte mult înseamnă pentru mine, pentru că Florin este un copil foarte bun, cuminte, ascultator, îşi iubeşte foarte mult familia. Ce nu a avut el a dat mai departe celor care-l înconjoară. Este un om minunat. Întotdeauna l-am susţinut pe Florin, chiar dacă nu am mers la niciun meci de fotbal. Întotdeauna i-am trimis mesaje de încurajare. Am fost alături de el atunci când pierdea, în general. Atunci când câştiga degeaba îl susţii pe un om, că el se susţine singur. Atunci când pierde este nevoie să ai cuvinte de încurajare“, a încheiat Pansela Manea.

Revenind în prezent, Florin Niță se bucură de încrederea selecționerului Mircea Lucescu. El a fost convocat pentru meciurile României din Liga Națiunilor, cu Cipru și Lituania, astfel că va avea șansa de a fi aplaudat de fanii naționalei la scenă deschisă. Și pentru ultimul său gest de umanitate, și pentru întreaga sa carieră în care nu a uitat niciodată de unde a plecat.

Concurență mare pentru postul de titular la națională

Florin Niță a făcut un Campionat European mare, dar apoi a avut o lungă perioadă în care a rămas fără echipă. Luat de Cosmin Contra la Damac, în Arabia Saudită, el a revenit în circuitul primei reprezentative și sub comanda lui Mircea Lucescu. Însă concurența pentru postul de portar este mare, mai ales că Florin are 37 de ani și selecționerul se gândește la viitor.

„Rivalii“ săi sportivi sunt Ștefan Târnovanu, grație căruia FCSB are un parcurs perfect în Europa League, și Horațiu Moldovan, care a luat o decizie justă, când a hotărât să plece de la Atletico Madrid, un club uriaș, dar la care nu evolua. Fostul rapidist a ales să joace în Serie B, la Sassuolo, fiind unul dintre remarcații presei peninsulare. Cu doar un gol primit în 4 partide din campionat, Moldovan a fost numit cel mai bun jucător al echipei în luna septembrie.

Lotul României pentru meciurile cu Cipru și Lituania

PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)

MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)

ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4).

Programul României în Liga Națiunilor, Grupa C2

Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania - Kosovo (16.00), Cipru - România (21.45)

Marți, 15 octombrie: Lituania - România (21.45), Kosovo - Cipru (21.45)

Vineri, 15 noiembrie: Cipru - Lituania (19.00), România - Kosovo (21.45)

Luni, 18 noiembrie: Kosovo - Lituania (21.45), România - Cipru (21.45)

S-au jucat: Lituania - Cipru 0-1, Kosovo - România 0-3, Cipru - Kosovo 0-4, România – Lituania 3-1.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent