FCSB, amuzată de suspendarea lui Pintilii: Declarații savuroase oferite de Mihai Stoica

0
Publicat:

Să suspenzi un antrenor la FCSB, clubul unde omul de bancă e „de decor“, marioneta patronului Gigi Becali, e o performanță rară pe care tocmai a reușit-o Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal.

Mihai Stoica, manager FCSB

Astfel, Mihai Pintilii (38 de ani), care a fost ales antrenor la FCSB tocmai pentru obediența sa, va sta în tribune, în ultimele trei runde din sezonul regulat, plus primul meci din play-off. Efectul acestei decizii? Indicațiile tactice ale patronului și schimbările vor fi preluate, telefonic, de altcineva de pe banca formației din Berceni. Așadar, s-a rezolvat încă o problemă a fotbalului românesc, după un caz ultramediatizat.

Prezent în studioul Orange Sport, Mihai Stoica, care e analistul postului amintit, s-a arătat amuzat, pe bună dreptate, de amploarea luată de cazul Pintilii, dar și de faptul că directorul Școlii Federale de Antrenori, Lucian Burchel (58 de ani), și-a făcut o ambiție personală din a-l suspenda pe antrenorul neoficial al FCSB-ului, pe motiv că acesta nu deține licența PRO.

Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori

Bravo, Burchel! Felicitări. El a trimis fotografii cu Pintilii dând indicaţii. În fotografii să dai indicaţii, n-am mai auzit. Dacă te ridici o dată de pe bancă... Păi eu, când stăteam pe bancă şi mergeam la marginea terenului, i-am spus o dată unui jucător: <<Nu mai sta în tuşă, intră în centru ca să-i faci loc ăstuia să urce>>. Ce e asta? Trebuia să fiu suspendat? E o vânătoare (n.r. – cazul Pintilii), dar ne așteptam la asta“, a spus Mihai Stoica.

Acesta a insistat că e greșită comparația între situația lui Pintilii și cele ale altor antrenori care, în trecut, au fost suspendați și amendați pentru că au activat, fără licența PRO. „Una e să dai indicaţii, să fii pe marginea terenului constant, cum a fost Marius Croitoru, de exemplu, şi alta e ce a făcut Pintilii. Care poate că s-a ridicat o dată, de două ori, în timpul meciurilor“, a continuat oficialul roș-albaștrilor.

Gigi Becali, amuzat și el, probabil, de suspendarea antrenorului

Stoica a spus că, în opinia sa, suspendarea lui Pintilii nu va influența, în mod negativ, rezultatele FCSB-ului pentru că, la această echipă, rolul antrenorului e, oricum, unul insignifiant. Ce-i drept, Meme a lăsat această realitate pe seama faptului că nu se aude mare lucru de pe margine, în timpul partidelor disputate de FCSB. De fapt, această situație e cauzată de următorul detaliu: FCSB înseamnă Faci Ce Spune Becali.

Am spus-o şi o repet: n-are un rol atât de mare un antrenor pe bancă. Cel puţin, la noi. Ăia care joacă cu 30 sau 300 de spectatori în tribună, da, acolo se aude orice se spune de pe bancă. Dar noi jucăm mai mereu cu tribunele pline. În momentul în care sunt 2.000 - 3.000 de oameni la meci, nu se mai aude nimic în stadion. Şi atunci, ce indicaţii să dai? Doar când e jocul întrerupt şi oricine poate să dea indicaţii, când vin jucătorii la margine. Dar atunci oricine poate să vorbească“, a explicat Mihai Stoica.

Acesta a subliniat că refuză întoarcerea pe banca FCSB-ului: „Nu vreau. Pentru că am 58 de ani. N-am chef să stau pe bancă, acolo se trăieşte cu o intensitate mai mare şi am alte priorităţi. Mă protejez, mai exact. O să stau în tribună“.

FCSB merge excelent în Superliga, cu Pintilii executant

FCSB – Rapid 3-1

FC U Craiova – FCSB 0-2

Botoșani – FCSB 2-3

FCSB – Mioveni 5-1

Chindia – FCSB 0-2

FCSB – CFR Cluj 0-1

FCSB – Botoșani 1-0

Hermannstadt – FCSB 0-1

FCSB – Farul Constanța 2-3

CFR Cluj – FCSB 0-1

Voluntari – FCSB 1-2

FCSB – CS U Craiova 1-1

FC Argeș – FCSB 1-2

FCSB - Petrolul 4-1

Bilanț: 14 meciuri, 11 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri

Etapa a 29-a (penultima din sezonul regulat)

Vineri

„U“ Cluj – Farul 20.00

Sâmbătă

FC U Craiova – Botoșani 17.00

Rapid – Hermannstadt 20.00

Duminică

Mioveni – Chindia 13.00

Petrolul – CS U Craiova 15.30

UTA – FCSB 21.00

Luni

Voluntari – FC Argeș 18.00

Sepsi – CFR Cluj 20.30

Clasament

1. Farul Constanța 28 18 7 3 52-25 61

2. CFR Cluj 28 19 2 7 48-26 59

3. FCSB 28 16 6 6 49-32 54

4. Rapid 28 15 7 6 39-23 52

5. CSU Craiova 28 14 6 8 34-26 48

6. Sepsi 28 11 8 9 44-27 41

7. FC U Craiova 1948 28 10 7 11 33-31 37

8. Petrolul Ploiești 28 10 3 15 27-43 33

9. Voluntari 28 8 8 12 27-31 32

10. Chindia Târgoviște 28 7 10 11 31-39 31

11. Universitatea Cluj 28 7 10 11 23-33 31

12. Botoșani 28 7 10 11 28-42 31

13. Hermannstadt 28 9 8 11 28-29 26*

14. FC Argeș 28 6 8 14 21-40 26

15. UTA 28 5 9 14 25-38 24

16. Mioveni 28 3 9 16 20-44 18

La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.

*Hermannstadt, penalizată cu 9 puncte.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani