Fază ireală în Lazio - Atletico Madrid. Portarul a marcat decisiv la ultima fază a meciului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meci nebun la Roma, în Liga Campionilor, unde Atletico Madrid a fost egalată de Lazio în al 5-lea minut de prelungire, prin portarul Ivan Provedel.

După un corner, Luis Alberto a centrat în careu, Provedel s-a demarcat excelent între jucătorii lui Atletico Madrid și l-a învins pe Jan Oblak cu o lovitură de cap. După meci, goalkeeper-ul italian a explicat cum a luat decizia de a urca în careul advers.

"Mi-era foarte dificil să aud ceva de pe bancă, nu puteam să îi întreb dacă pot urca în careu sau nu. Ultima oară când am înțeles ce spun era penultimul minut, așa că mi-am dat seama că mai erau 30 de secunde.

Portarul Ivan Provedel a marcat în stil de mare atacant. Foto Getty images

Nu știu dacă am realizat ce s-a întâmplat. Fotbalul este rapid, atât în sensul pozitiv, cât și în cel negativ. Acum avem încă un meci în Serie A, unde nu am început prea bine și trebuie să ne revenim. Aș putea să glumesc și să spun că l-am studiat pe Ciro Immobile. De obicei, Luis Alberto trimite la colțul lung. Mi s-a părut că e singura zonă liberă și am mers acolo", a spus Ivan Provedel, citat de Football Italia.

Și cei doi antrenori au fost uluiți de turnura partidei. Maurizio Sarri a mărturisit: ”La jumătatea centrării am simțit că Provedel poate marca. Ar fi fost o blasfemie să nu obținem un punct în seara asta. A fost bine că nu ne-am oprit și am luptat. Am fost răsplătiți până la urmă.

Pedepsiți la ultima fază

O performanță bună din toate punctele de vedere. Ne-am confruntat cu una dintre cele mai puternice echipe din Europa și am jucat de la egal la egal. Îmi pare rău că nu am fructificat ocazia din minutul 17 pentru că am fi avut oportunitatea să câștigăm meciul”, a declarat Sarri, citat de tuttomercatoweb.

Goalkeeper-ul lui Lazio a adus un puct nesperat formației sale. Foto Getty images

Și Diego Simeone a comentat reușita portarului advers: "Le-am văzut pe toate, dar așa ceva este foarte rar. În plus, înaintea golului a fost un fault asupra lui Correa. Apoi, Lazio a încercat să își joace toate cărțile, iar portarul a înscris un gol superb. În repriza secundă, am avut patru ocazii importante de gol, dar nu am reușit să marcăm, iar, în final, Lazio ne-a pedepsit, la ultima fază", a declarat Diego Simeone, conform TuttoMercatoWeb.

Ultimul portar care a marcat într-un meci din Liga Campionilor era Vincent Enyeama, care evolua pe atunci pentru Hapoel Tel Aviv. Se întâmpla 29 septembrie 2010, atunci când Enyeama tranforma un penalty într-un meci cu Lyon.

Rezultatele de marţi, din Champions League

Grupa E

Feyenoord Rotterdam - Celtic Glasgow 2-0

Au marcat: Calvin Stengs 45+2, Alireza Jahanbakhsh 76. Igor Paixao (Feyenoord) a ratat un penalty în min. 66 (a apărat Joe Hart).

Lazio Roma - Atletico Madrid 1-1

Au marcat: Ivan Provedel (portar) 90+5, respectiv Pablo Barrios 29.

Grupa F

AC Milan - Newcastle United 0-0

Paris Saint-Germain - Borussia Dortmund 2-0

Au marcat: Kylian Mbappe 49 - penalty, Achraf Hakimi 58.

Grupa G

Young Boys Berna - RB Leipzig 1-3

Au marcat: Mechak Elia 33, respectiv Mohamed Simakan 3, Xaver Schlager 73, Benjamin Sesko 90+2.

Manchester City - Steaua Roşie Belgrad 3-1

Au marcat: Julian Alvarez 47, 60, Rodri 73, respectiv Osman Bukari 45.

Grupa H

FC Barcelona - Royal Antwerp 5-0

Au marcat: Joao Felix 11, 66, Robert Lewandowski 19, Jelle Bataille (autogol) 22, Gavi 54.

Şahtior Doneţk - FC Porto 1-3

Au marcat: Kevin Kelsy 13, respectiv Wenderson Galeno 8, 15, Mehdi Taremi 29.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry