EXCLUSIV Mulţescu, „urecheat” de Ionuţ Negoiţă după eşecul cu Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul lui Dinamo i-a transmis antrenorului că poartă responsabilitatea transferurilor şi că acţiunile de marketing vor continua.

Proiectul demarat la Dinamo de Ionuţ Negoiţă se naşte greu. La primul meci oficial, echipa antrenată de Gigi Mulţescu şi-a arătat limitele împotriva unei formaţii abia apărute pe prima scenă. Înfrângerea de la Timişoara, 2-0 pentru ACS Poli, a rupt o tradiţie favorabilă „câinilor”, care nu mai pierduseră în prima etapă a Ligii I din 2004, de la un 0-1 cu Farul. „Am fost fără forţă, fără agresivitate, fără calitate. Jucând astfel, nu putem emite pretenţii. Ultimele două zile de pregătire au fost mai speciale, cu prezentări, reclame şi festivităţi. Am crezut că vor trece peste oboseala asta, dar m-am înşelat”, a punctat Gigi Mulţescu, tehnicianul venit cu mari speranţe la Dinamo în această vară.

Ionuţ Negoiţă i-a amintit tehnicianului de 61 de ani că toţi fotbaliştii aduşi în această vară au venit la solicitarea sau cu acceptul său. „Întreaga responsabilitate îi aparţine, dânsul răspunde de modul în care îi organizează. Lotul s-a făcut cu aprobarea lui. Cât despre marketing, poate că domnul Mulţescu nu a fost obişnuit la alte echipe cu astfel de acţiuni, dar ele vor continua. Eu cred că la cluburile mari din Europa nu trece o zi fără să aibă un eveniment de promovare”, a afirmat Negoiţă pentru „Adevărul”.

Obiectivul lui Dinamo: maxim locul 4

Patronul lui Dinamo pare dispus să-i acorde timpul necesar lui Mulţescu pentru a redresa echipa. „Nu i-am cerut imposibilul. Cred că la finalul acestui tur ne putem clasa pe locul 5, după care, aducând şi alţi jucători din iarnă, să terminăm maxim pe locul 4. Mai mult de atât nu se poate”, a mai spus Negoiţă. El crede că „noul Dinamo” are nevoie de două-trei luni pentru a se pune pe picioare: „Mulţescu trebuie să-şi dea seama pe ce posturi dau cel mai bun randament jucătorii, iar ei să înţeleagă ce le cere antrenorul. Aşteptăm un progres al echipei de la meci la meci”.

10 fotbalişti au plecat de la Dinamo în această vară: Alexe, Nica, Scutaru, Axente, Homei, Crăciun, Stănescu, Dandea, Tudose şi Cristea

9 jucători noi au venit: Fai, Asanovici, Thomas, Hasanovici, Durimel, Elton, Ndaw, Vaştag şi Lazăr

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi