ESPN, incident șocant înainte de Milan – Real Madrid: Analistul a leșinat în direct VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în România sezonul fotbalistic a pornit deja la drum – Farul Constanța a și bifat deja o eliminare în cupele europene (!) – în schimb, în lumea bună a sportului-rege, marile cluburi abia au început perioada meciurilor amicale. Iar echipele cu adevărat stelare se află acum în Statele Unite, acolo unde adună bani, participând în meciuri tari, și pregătind și noul sezon.

Din păcate, în noaptea de duminică spre luni, o partidă de verificare, disputată pe arena „Rose Bowl“ din Pasadena (California), a dat naștere la un moment teribil. Pentru că, înainte de startul confruntării AC Milan – Real Madrid (2-3), analistul postului ESPN a căzut, pur și simplu, din picioare!

Shaka Hislop, analistul postului ESPN

Vorbim despre Shaka Hislop (54 de ani), fost portar la formații din Premier League, precum Newcastle și West Ham. În timp ce vorbea cu colegul său de la ESPN, Dan Thomas, brusc, Hislop a început să se clatine după care s-a prăbușit peste Thomas! Imediat, ESPN a întrerupt transmisia live, dar, ulterior, Dan Thomas a revenit și a dat asigurări că Shaka Hislop e OK, în afara oricărui pericol.

Chiar și așa, acest incident a dat naștere la multe speculații în privința stării de sănătate a fostului portar. „Deocamdată, e prematur să dăm orice fel de diagnostic medical“, a spus Dan Thomas. CNN a pus incidentul pe seama căldurii, precizând că, la ora partidei AC Milan – Real Madrid, temperatura era de peste 32 de grade Celsuis în interiorul arenei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete