E oficial: Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj. Comunicatul clubului și noua destinație a antrenorului

0
Publicat:

CFR Cluj a anunțat azi despărțirea de antrenorul Dan Petrescu, care va semna cu formația Jeonbuk Motors, echipă din Coreea de Sud.

Dan Petrescu și-a încheiat aventura la CFR Cluj. Foto Sportpictures

Mandatul lui Dan Petrescu s-a întins de această dată pe doi ani. El a câștigat titlul în sezonul trecut, însă în cel recent încheiat nu a reușit să țină pasul cu Farul și FCSB în play-off, ocupând doar locul 3 și prinzând participarea în Conference League după un baraj cu FC U Craiova.

CFR Cluj a anunțat astăzi despărțirea amiabilă și i-a mulțumit antrenorului pentru performanțele bifate în ultimele sezoane.

Conducerea clubului nostru, împreună cu antrenorul Dan Petrescu, au ajuns la o înțelegere privind încetarea amiabilă a contractului.

Îți mulțumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea și profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuția decisivă pe care ai avut-o în câștigarea ultimelor 5 titluri și a tuturor performanțelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani. Îți dorim multă baftă mai departe!”, au scris clujenii într-un comunicat.

Merge la echipa de pe locul 7 din Coreea 

Dan Petrescu va pleca să antreneze în Coreea de Sud, pe Jeonbuk Motors. „Bursucul” va fi prezentat pe 14 iunie, după ce s-a înțeles cu oficialii grupării asiatice. Directorul tehnic al celor de la Jeonbuk, fostul mare fotbalist al lui Manchester United, Park Ji-sung, a fost în Europa pentru a purta o rundă de negocieri cu Dan Petrescu. Tratativele au avut succes, iar românul va fi instalat în scurt timp pe banca clubului sud-coreean.

Jeonbuk ocupă locul 7 în acest sezon de campionat. Are 24 de puncte în 17 etape și se află la 17 puncte de liderul Ulsan Hyundai. Fostul ceferist va colabora la Jeonbuk cu un alt fost fotbalist al lui Chelsea, prietenul său Roberto Di Matteo, care e consilier pe probleme de natură tehnică la gruparea asiatică.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie