Dragoș Iancu, vizitat la spital de Vali Țicu, cel care i-a rupt piciorul. Ce i-a transmis petrolistul

0
Publicat:

Dragoș Iancu a fost vizitat pe patul de spital de Valentin Țicu, la două zile după ce căpitanul Petrolului i-a rupt piciorul în timpul partidei jucate de Hermannstadt la Ploiești (0-0).

Dragoș Iancu și Vali Țicu, la spital. Foto FC Petrolul

Iancu a apucat să joace doar 5 minute, când fotbalistul de 20 ani a suferit o accidentare groaznică: fractură deschisă la piciorul stâng. El a părăsit terenul cu ambulanța, în timp ce Valentin Țicu și restul jucătorilor au izbucnit în plâns. La două zile după acel incident nefericit, petrolistul l-a vizitat la spital pe Dragoș Iancu.

“Suntem jucători profesioniști amândoi, ne știm din circuitul echipelor naționale și nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge într-o astfel de situație sau că îi voi provoca unui coleg o astfel de accidentare! Nu am avut nicio intenție, totul s-a întâmplat rapid, în tensiunea meciului, dar mă simt vinovat și îmi asum total cele întâmplate.

Îl va ajuta să treacă peste necaz

Voi fi alături de el și, dacă îmi va permite, îl voi ajuta să treacă peste acest eveniment și să revină cât mai repede pe teren. Încă o dată ii cer scuze lui Dragoș, familiei lui, dar și cluburilor Hermannstadt și Petrolul”, a mărturisit Vali Ticu, potrivit fcpetrolul.ro.

Dragoș Iancu a fost operat ieri și se declară optimist că va reveni pe teren în cel mai scurt timp. "Vreau sa mă întorc în 3 luni. Numai la asta mă gândesc! Sper să decurgă operația bine și să mă recuperez. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje de încurajare. Voi fi bine! Sunt puternic!", a spus fotbalistul lui Hermannstadt pentru gsp.ro.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"