Doi români l-au omagiat pe Diogo Jota la partida lui Liverpool. Au zburat în Anglia special: „Simți în adâncul sufletului!”

0
Publicat:

Fanii lui Liverpool sunt hotărâți să păstreze vie amintirea lui Diogo Jota. După clipele încărcate de emoție trăite pe Wembley recent, atmosfera se anunță la fel de intensă și vineri, când „cormoranii” vor debuta în noul sezon de Premier League împotriva celor de la Bournemouth.

Florentin și Alexandra, fanii români ai lui Liverpool

Pentru românii aflați în tribune la Supercupa Angliei, duelul a venit la pachet cu o încărcătură emoțională de proprții: a fost prima partidă oficială a lui Liverpool fără Jota pe teren.

Momentul golului marcat imediat după minutul 20, numărul pe care îl purta portughezul pe tricou, a amplificat emoțiile celor prezenți în tribune. 

Despărțirea bruscă de atacantul care a decis de atâtea ori soarta meciurilor este încă greu de acceptat pentru suporteri. Primul meci oficial al sezonului a arătat cât de profundă a fost legătura dintre Diogo Jota și public.

„Cormoranii” nu l-au putut omagia așa cum și-au propus pe coechipierul care și-a pierdut viaț în mod tragic, într-un accident de mașină. Băieții de la Liverpool ar fi vrut să-i dedice lui Jota trofeul Supercupei Angliei, însă nu s-au putut impune în fața celor de la Crystal Palace, care au câștigat prin loviturile de departajare.

Fanii români, cu lacrimi în ochi: „Simți în adâncul sufletului!”

82.645 de spectatori au urmărit duelul dintre Crystal Palace și Liverpool.

Florentin Marin și soția sa, Alexandra, un cuplu de români prezenți în tribune în cadrul partidei dintre Liverpool și Crystal Palace, au vorbit, cu lacrimi în ochi, despre momentul omagiului dedicat lui Diogo Jota. 

„Chiar a fost emoționant la Supercupa Angliei. Mai ales în minutul 21, atunci când Liverpool a făcut 2-1. Acela a fost un moment chiar super emoționant. Noi ne ridicasem în picioare, partea noastră din stadion (n.n. fanii lui Liverpool). Iar asta pentru a-i aduce un omagiu lui Jota. Fix atunci a venit golul.

Am vorbit cu un englez de lângă noi, care îmi spunea că acest gol a fost de la Jota. Eu aveam pielea de găină în acel moment, iar soția Alexandra era cu lacrimi în ochi. Simți asta doar în adâncul sufletului. Atunci când fanii și-au făcut simțită prezența se auzea doar cântecul dedicat lui Jota. Cam tot ce s-a cântat de către fanii lui Liverpool a fost pentru Jota!”, a mărturisit Florentin Marin, conform prosport.ro.

„Fanii lui Crystal vorbeau în timpul momentului de reculegere!”

Deși o parte dintre suporterii lui Crystal Palace nu au onorat momentul dedicat lui Diogo Jota, nucleul dur al galeriei londoneze, renumit pentru atmosfera de tip ultra, a oferit un gest de fair-play remarcabil.

„La momentul de reculegere, în sectorul fanilor lui Crystal Palace, oamenii mai vorbeau, se auzeau voci. Nu a fost liniște totală! După 20-30 de secunde, fanii lui Liverpool au huiduit, arbitrul a fluierat (n.n. finalul momentului de reculegere), pentru a scăpa. Dar trebuie subliniat că ultrașii lor, facțiunea dură, i-au adus un omagiu lui Jota!”, a subliniat suporterul român.

Mai multe pentru tine:
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model