Djokovici, nevaccinatul căruia i se deschid uşile: Ce a aflat BBC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Novak Djokovici (Serbia, 34 de ani, 1 ATP) va reveni pe teren, săptămâna viitoare, în cadrul Dubai Tennis Championships 2022. Vorbim însă despre o întrecere găzduită de Emirate, ţară unde nu se cere decât un test negativ, la intrare.

În schimb, luna viitoare, Nole, în condiţiile actuale, va fi în imposibilitatea de a juca, la Indian Wells şi la Miami. 

Pentru că, în SUA, pot intra doar persoanele vaccinate cu schema completă şi care prezintă, în mod obligatoriu, şi un test negativ, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosire.

Aşadar, pe termen scurt, Djokovici va fi nevoit să mai lipsească, aproape sigur, de la nişte întreceri majore. Treptat însă, lucrurile se pot schimba în favoarea sa.

În Franţa, în acest moment, vaccinarea e obligatorie pentru toţi cei care participă la evenimentele sportive, fie că vorbim despre spectatori sau competitori. Totuşi, contactaţi de BBC, francezii au lăsat de înţeles că lucrurile se pot schimba. 

„French Open începe în mai şi e prea devreme să speculăm dacă Djokovici va putea juca. Vom lua o decizie, pe baza situaţiei epidemiologice, cât se poate de repede“, a spus purtătorul de cuvânt al French Open (22 mai - 5 iunie). 

În ceea ce priveşte Wimbledon (27 iunie - 10 iulie), Nole n-ar trebui să aibă emoţii. „E foarte puţin probabil ca Djokovici, nevaccinat, să fie interzis, la Wimbledon“, a spus Tim Henman, fost jucător, care acum face parte din Comitetul de Organizare, la „All England Club“.

CITEŞTE ŞI:

Djokovici a declanşat nebunia în Dubai: Decizia arabilor după ce biletele s-au dat ca pâinea caldă

Calendarul „Dubai Duty Free Tennis Championships“

Competiţia fetelor, categoria WTA 500

*12-13 februarie: Calificări

*14-15 februarie: Turul I

*16 februarie: Turul II

*17 februarie: Sferturi

*18 februarie: Semifinale

*19 februarie: Finala

Competiţia băieţilor, categoria ATP 500

*19-20 februarie: Calificări

*21-22 februarie: Turul I

*23 februarie: Turul II

*24 februarie: Sferturi

*25 februarie: Semifinale

*26 februarie: Finala

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €