Djokovici, luat la ţintă pe Twitter: Marele Kasparov l-a pus la punct printr-o postare acidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici, mai mereu în centrul unor situaţii controversate

Novak Djokovici (Serbia, 34 de ani, 1 ATP) e un jucător uriaş de tenis, care se pare că a fost înzestrat şi o cu superputere: de a nimeri, periodic, în mijlocul unor situaţii controversate.

Novak Djokovici traversează un an în care a păşit cu un scandal uriaş, fără precedent, pe tema excluderii sale de la Australian Open din cauza vaccinării.

Acum, când a trecut peste acel fiasco, Nole a anunţat că suferă de o boală misterioasă despre care Adevărul a scris aici. Vestea bună e că, dacă îşi va reveni şi va fi scutit de probleme medicale, sârbul va putea evolua atât la French Open (22 mai – 5 iunie), cât şi la Wimbledon (27 iunie – 10 iulie), următoarele două turnee de Grand Slam. Pentru că ambele întreceri au renunţat, între timp, la obligativitatea vaccinării pentru participanţi.

Deşi Djokovici a primit undă verde să meargă la Paris şi la Londra, pentru următoarele două întreceri majore, el s-a arătat revoltat de excluderea sportivilor din Rusia şi Belarus de la Wimbledon 2022. Şi a criticat decizia comunicată oficial de All England Club, redată de Adevărul aici.

Reacţia lui Djokovici l-a indignat pe Garry Kasparov (59 de ani), un opozant vocal al Kremlinului, încă înainte de declanşarea războiului din Ucraina. Fostul şahist, extrem de activ pe reţelele de socializare şi cu apariţii mediatice zilnice, de când a început invazia Ucrainei, l-a pus la punct pe Djokovici printr-o postare acidă pe Twitter.

Ce a scris Garry Kasparov?

*Poate că ruşii joacă pe baza clasamentului (n.r. – în turneele de tenis), însă ucid în funcţie de naţionalitate. Atleţii ruşi care nu condamnă războiul exterminării, declanşat de Putin în Ucraina, îl susţin prin tăcerea lor. Iar când un sârb face la fel e şi mai rău, având în vedere istoria.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile