Dennis Man, dezamăgire la debutul la PSV. Dejan Sorescu și Alex Maxim, eroi în Turcia. Stanciu, omul meciului la Genoa

0
Publicat:

Ținut rezervă la PSV Eindhoven în prima etapă, Dennis Man a fost trimis din primul minut în garnitura noii sale echipe în partida de aseară cu Groningen (4-2). Românul a dezămagit și a fost schimbat la pauză, iar înlocuitorul său, un puști de 20 de ani, a marcat de două ori.

Sorescu și Maxim au adus trei puncte pentru Gaziantep. Foto X Gaziantep FK

Internaționalul român a încercat câteva dribliguri, niciunul reușit, a atins mingea de 43 de ori și a pierdut-o de 9 ori, evoluția sa fiind catalogată de presa batavă drept ”fără strălucire”. Mai mult, jucătorul intrat la pauză în locul său, Bajraktvarevic, a marcat la prima atingere, apoi a punctat pentru 3-1, atrăgând toate laudele antrenorului Peter Bosz.

Dacă aripa naționalei nu a avut un debut luminos, în schimb, Dejan Sorescu și Alex Maxim au fost eroii lui Gaziantep în victoria de pe teren propriu cu Genclerbirligi, scor 2-1, din etapa a treia în Turcia. Conduse până în minutul 88, gazdele au întors soarta partidei grație celor doi români. Sorescu a fost servit decisiv de Maxim și a egalat, pentru ca Alex să înscrie din penalty la ultima fază a meciului.

Nicușor Stanciu, cel mai bun de pe teren

Și Nicușor Stanciu a fost strălucitor la debutul în Serie A, fiind ales de Gazetta dello Sport cel mai bun jucător al meciului Genoa - Lecce, încheiat 0-0. Antrenorul Patrick Vieira l-a titularizat pe căpitanul naționalei, iar acesta a fost aproape de gol în câteva rânduri, inclusiv cu un șut din lovitură liberă Jurnaliștii italieni i-au acordat nota 6,5 și l-au pus în caseta ”Il migliore”, cu următorul comentariu: "Stanciu, joc fluid și inteligent. Și-a ridicat nivelul pe parcursul jocului și a dictat ritmul partidei în repriza secundă. A fost periculos la loviturile libere".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat