De ce ar fi făcut infarct Gabi Boldici. Nepotul său este ținut pe bară la juniorii Universității Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul portar al formației Universitatea Craiova, Gabriel Boldici (68 de ani), a fost operat de urgență la mijlocul lunii septembrie, după ce a suferit un infarct, ocazie cu care doctorii i-au montat un stent și l-a ținut sub atentă monitorizare medicală.

Apropiații celui care a fost „secundul” lui Victor Pițurcă la echipa națională spun că inima i-a devenit grea ca urmare a câtorva probleme de familie. 

S-a supărat tare că nepotul său nu este folosit aproape deloc la grupa la care este legitimat. Antrenorul îl bagă doar așa, ca să-și bată joc de el. Îl umilește pe copil, iar Gabi a pus totul la suflet”, spune o sursă din Craiova.

Nepotul lui Gabi Boldici, Victor Șpak-Boldici, are 12 ani și evoluează pentru echipa Under-14 a Universității Craiova, unde îl are antrenor pe Alin Staicu, care activează pe o poziție similară la CSS Craiova. Conform unor informații, Victor este introdus doar câteva minute, pe finalul meciurilor, iar copilul i s-a plâns acasă bunicului său.

„Adevărul” a vrut să afle care este în prezent starea de sănătatea a lui Gabi Boldici. Căutat telefonic, acesta a răspuns, într-un final, apelurilor.

„Nu este ultimul de acolo”

Sunt bine cu sănătatea, stabil. Nu pot să spun mare lucru despre situația nepotului, dar s-au adunat. N-am stat de vorbă cu antrenorul, mă duceam la antrenamnte, am întrerupt puțin drumurile din cauza problemei mele de sănătate.

Însă, nu i-am cerut socoteală antrenorului. Copilul este un atacant gen Cămătaru. E înalt. Dar nu gras, cum era Cami într-un timp. Poate putin m-a afectat si treaba asta... Poate și asta, printe altele. Am fost puțin supărat, că nu i-au acordat și lui putine sanse. Nu este ultimul de acolo. N-am nimic cu omul (n.r. - Alin Staicu), poate am avut și eu o supărare că nu i s-a dat șansa să joace. Dar nu intervin. Ce, pentru mine a intervenit cineva?

La ambița lui... Are numai note de 10 la școală. Dacă antrenorul zice că nu mai face față... Poate putea să-i acorde mai multe sanse. Participi, o dată, de două ori, dar dacă joci 2-3 minute. Că a fost ploaie, că a fost cald, nu a lipsit. Și răcit s a dus la antrenamente. Mai așteptăm o jumătate de an, un an, dacă nu se poate... Se ține și de aia, și de ailaltă, adică și de școală, și de fotbal. Fotbalist nu e musai să ajungi, dar carte e bine să știi. De la 5-6 este la fotbal. Dacă îi schimbi echipa, până se acomodează în altă parte, se lasă de fotbal”.

Regretele barajului cu Grecia

Boldici crede că poarta naționalei este pe mâini bune: „Nu poți să-i impuți golurile bosniacilor lui Ionuț Radu. Iar cu Austria a fost bine. A apărat meci de meci la club. Eu cred că el va fi în poartă la meciurile din martie”.

Antrenorul își aduce aminte barajul pierdut cu Grecia, calificarea la Campionatul Mondial din 2014. „Am pierdut cu 3-1 la Atena. S-a „paradit” la spate Tătărușanu, care era în formă bună, și am avut de ales între Lobonț și Pantilimon, care nu prea jucau. L-am ales pe Lobonț, care apărase puțin mai mult. Tătărușanu era în formă atunci. Dacă nu era problema respectivă, poate nu se mai luau acele goluri”. Boldici exclude revenirea în fotbal: „S-a dus treaba, acum ne creștem nepotii. Am stat numai pe drumuri până în 2016”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple