Dan Petrescu nu se va uita la finala campionatului: "O să mă uit la un film"

0
Publicat:

Dan Petrescu a anunțat, la finalul partidei cu Sepsi OSK, că nu este interesat de cel mai așteptat meci al sezonului. CFR Cluj a reușit o victorie dramatică în deplasarea de la Sfântu Gheorghe și are prima șansă de calificare în preliminariile Conference League.

Foto Sportpictures

Bursucul a continuat să se plângă de greșelile de arbitraj din partida cu Sepsi OSK, câștigată de clujeni cu scorul de 2-1. Grație acestei victorii, CFR Cluj se distanțează la 5 puncte de Universitatea Craiova, care are un meci mai puțin disputat. 

"Toate meciurile au fost grele pentru noi. VAR, penalty-uri, linii trase... Măcar astăzi a fost o decizie bună pentru noi. A fost un an incredibiil pentru noi. Atâtea ghionioane nu am avut în toată cariera mea.

Accidentări, nu mai zic. Camora, Braun, Manea nu e nici el bine, Peteleu, să vedem pentru meciul cu Farul ce soluții găsim. Cred că băgăm junorii.

Poate o să fie și un baraj. Ăștia sunt jucătorii pe care îi am la dispoziție, nu e vorba de vreo strategie. Vedem ce va fi în continuare, mai e un meci, posibil înca unul de baraj. 61 de meciuri.. Nu e ușor.

Dan Petrescu a declarat că nu se va uita la partida dintre Farul și FCSB, care ar putea decide noua campioană după dominația de 5 ani a clujenilor. 

Nu o să ma uit la meci. Mă uit la un film, sigur", a spus Dan Petrescu, la finalul meciului cu Sepsi, relatează Digisport.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc