„Cutremur“ japonez la New York: Naomi Osaka a surclasat-o pe Serena Williams şi e noua campioană de la US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O finală desprinsă parcă din filme, în care o puştoaica de 20 de ani şi-a întâlnit idolul de o viaţă, s-a încheiat cu o mare surpriză.

Naomi Osaka (19 WTA) e de ceva vreme considerată de specialişti drept jucătoarea care poate deveni noua stea a circuitului feminin, iar, începând de astăzi, japoneza nu mai e doar o promisiune, ci o certitudine.

La New York, în prima ei finală de Grand Slam din carieră, sportiva asiatică a dat de un monument al tenisului feminin, Serena Williams, cea care a bifat a 31-a finală de Grand Slam din carieră.

Osaka a jucat însă cu o dezinvoltură incredibilă şi, în primul set, a spulberat-o pe favorita tribunelor! La 1-1, Osaka s-a dezlănţuit, a luat patru game-uri la rând, s-a dus la 5-1, după care a închis setul la 6-2.

În actul secund, meciul a fost ceva mai strâns, dar Osaka a arătat o maturitate incredibilă. Chiar dacă Williams s-a dus la 3-1, japoneza a avut o revenire de senzaţie: a luat patru game-uri la rând şi s-a distanţat la 5-3!

Abia la acest scor, fostul lider mondial a punctat pe tabelă, a făcut 5-4, însă Osaka a urmat la serviciu. Iar puştoaica de 20 de ani şi-a controlat nervii şi a ajuns la 40-15. A irosit, totuşi, prima minge de meci, dar a valorificat-o pe a doua şi e noua campioană de la US Open.

Începând de luni, Naomi Osaka va urca 12 locuri în clasamentul mondial, urmând să ajungă pe 7. Serena Williams, aflată la a doua finală de Grand Slam pierdută în acest an, va urca şi ea spectaculos în ierarhia WTA, de pe 26 până pe 16.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Scene şocante la US Open: Serena şi-a ieşit din minţi, l-a făcut „hoţ“ pe arbitru de scaun şi a izbucnit în lacrimi

VIDEO Serena, „turbată“: Discursul lui Williams după o finală explozivă pierdută la US Open. Acuze grave de discriminare

3.800.000 de dolari va primi Naomi Osaka pentru victoria de la US Open 2018. Serena Williams va încasa 1.850.000 de dolari.  
Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul