Cristiano Ronaldo a luat-o razna pe teren: Gestul său l-a șocat pe comentator VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aventura lui Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită a început în forță, acesta adunând 11 goluri și 2 pase decisive, în primele sale 11 apariții, la Al-Nassr Riad, club care i-a oferit 500 de milioane de dolari pentru două sezoane și jumătate. De la mijlocul lunii aprilie însă, atât Al-Nassr, cât și Ronaldo au intrat într-o criză care a făcut deja o mare victimă, după cum Adevărul a scris aici.

Și, din păcate pentru CR7 și echipa sa extrem de bogată, se dovedește, încă o dată, că banii n-aduc fericirea! Luni seară, în derby-ul campionatului saudit, Al-Hilal – Al-Nassr, Ronaldo și colegii săi au fost învinși, fără drept de apel, scor 0-2. Nigerianul Ighalo a marcat ambele goluri din cele două penalty-uri dictate de arbitrul englez, Michael Oliver (38 de ani). Acesta a cam fost blând chiar cu Al-Nassr, în condițiile în care, sub ochii săi, Cristiano Ronaldo a comis un fault șocant!

Probabil frustrat din cauza derulării partidei, starul lusitan a sărit peste un adversar pe care l-a doborât apoi, sufocându-l aproape! Gestul lui Ronaldo l-a șocat pe comentator și a fost pedepsit cu un cartonaș galben de Michael Oliver.

După înfrângerea cu Al-Hilal de luni seară, Al-Nassr poate rămâne la 6 puncte de liderul campionatului, dacă Al-Ittihad Jeddah va câștiga meciul din deplasare, cu Al-Shabab (27 aprilie). În acest moment, podiumul campionatului arată așa: 1. Al-Ittihad 56 de puncte (23 de meciuri), 2. Al-Nassr 53 de puncte (24 de meciuri), 3. Al-Shabab 50 de puncte (23 de meciuri). În prima ligă din Regat se vor juca un total de 30 de etape.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată