Cristi Chivu, în centrul atenției după ce Inter a redevenit lider în Serie A. Reacția italienilor și notă de top pentru tehnicianul român

0
Publicat:

Inter s-a impus cu 1-0 în fața celor de la AS Roma, în etapa a șaptea din Serie A. Jurnaliștii italieni au remarcat evoluția solidă a echipei lui Cristi Chivu, care nu a părut deloc afectată de pauza competițională. 

Cristi Chivu Foto/EPA

Publicația i-a acordat nota 7 antrenorului român, cea mai mare notă oferită după meci, pe care au primit-o și Alessandro Bastoni, Nicolo Barella și Ange-Yoan Bonny.

Inter este într-o formă grozavă, de parcă n-ar fi fost nicio pauză internațională. A suferit câteva minute în partea secundă, dar victoria este meritată, iar lui Cristi Chivu i-au ieșit toate mutările.

Joc vertical, apărare solidă, personalitate. Și a urcat și pe primul loc, cel puțin până la meciul lui Milan!, au notat italienii.

Inter a urcat pe primul loc în Serie A, la egalitate de puncte cu Napoli și AS Roma. Totuși, poziția echipei lui Cristi Chivu ar putea fi amenințată până la finalul etapei. AC Milan poate trece în frunte, dar doar în cazul unei victorii pe teren propriu împotriva Fiorentinei.

Chivu, discurs de nota 10 după 1-0 cu AS Roma

„Tot meritul este al acestor băieți, care s-au adaptat imediat la realitatea acestui campionat, lăsând în urmă dezamăgirile sezonului trecut și dând tot ce au mai bun. Aceasta este o echipă care poate lupta și concura în toate competițiile.

Sunt mândru de cum lucrează la antrenament, de cum se pregătesc și din punct de vedere mental pentru astfel de meciuri. Sunt foarte serioși.

Aceste jocuri, după pauză, sunt mereu un mister, dar sunt bucuros că au reușit să gestioneze bine situația. Roma e o echipă puternică și nu e ușor să câștigi aici. Nu e ușor să faci presing în fața unei echipe precum Roma, dar ne-am făcut foarte bine treaba!, a declarat Cristi Chivu, potrivit tuttomercatoweb.com.

Inter se află într-o formă excelentă, traversând una dintre cele mai bune perioade ale sezonului. Echipa pregătită de Cristi Chivu a bifat șase victorii consecutive în toate competițiile.

Parcursul impresionant al milanezilor din ultima lună: 2-0 cu Ajax (Champions League), 2-1 cu Sassuolo (Serie A), 2-0 cu Cagliari (Serie A), 3-0 cu Slavia Praga (Champions League), 4-1 cu Cremonese (Serie A) și 1-0 cu AS Roma (Serie A).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare