Coronavirus. Gigi Becali a cedat în faţa pandemiei. Ce decizie a luat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Latifundiarul din Pipera nu era popular nici înainte printre jucătorii FCSB, însă, în această perioadă, risca să ajungă să fie chiar detestat atât de fotbalişti, cât şi de angajaţii clubului.

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a suspendat campionatul românesc, iar Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că până la 31 martie nici celelalte ligi, cele inferioare, nu vor avea meciuri. În aceste condiţii, şefii fotbalului românesc au venit cu o recomandare clară: fără antrenamente şi meciuri amicale în aceste zile.

Aproape toate cluburile au ţinut cont, inclusiv CFR Cluj şi CS U Craiova, rivalele celor de la FCSB în lupta pentru titlu. Fotbaliştii acestor formaţii au primit câteva zile libere, dar şi un program de exerciţii fizice care pot fi efectuate acasă. Unii jucători au dezvăluit că se duc şi pe stadion sau în parc pentru alergări uşoare.

La FCSB, în schimb, Gigi Becali a hotărât ca viaţa echipei să meargă înainte, fără a ţine cont de recomandările primite după declanşarea pandemiei. Drept urmare, inclusiv după suspendarea campionatului, cei de la FCSB au continuat să se antreneze normal. Şi, ar fi trebuit să se prezinte, astăzi dimineaţă, la baza de la Berceni pentru o şedinţă de pregătire de la ora 9 dimineaţă. Doar că, în final, Gigi Becali a cedat şi le-a comunicat jucătorilor că pot sta acasă în această săptămână. 

Cu siguranţă, apropiaţii latifundiarului au dus lupte grele cu acesta pentru a-l convinge, mai ales că apăruseră deja informaţii în presă că, atât fotbaliştii, cât şi angajaţii clubului erau nemulţumiţi şi chiar speriaţi că erau nevoiţi să facă drumul până la baza de pregătire de la Berceni. Situaţia era chiar mai gravă în privinţa celor care se ocupă de bază, în condiţiile în care mulţi dintre ei erau nevoiţi să se deplaseze de acasă, folosind mijloacele de transport în comun.

CITEŞTE ŞI:

Coronavirus. După pandemie, urmează dezastrul financiar! Gigi Becali anunţă tăieri salariale masive

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu