Cîrstea, unică la US Open: Tabloul sferturilor ne arată un amănunt remarcabil despre Sorana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când a început US Open 2023, cu niște românce ieșite din formă pe tablou, cu siguranță, nimeni n-avea mari așteptări de la ultimul Grand Slam al anului dintre iubitorii tenisului din țară. Și, ulterior, patru dintre cele cinci fete pe care le-am avut la start au și părăsit competiția după primele două runde. Cu o singură excepție: Sorana Cîrstea. Care, în noaptea de marți spre miercuri, după ora 02.00 (Eurosport), se va duela cu Karolina Muchova pentru un loc în semifinalele turneului.

Sorana Cîrstea

Așadar, acum când avem tabloul sferturilor, atât la fete, cât și la băieți, ne putem mândri cu o româncă pe lista ultimelor opt jucătoare rămase în competiție. Și, ar mai fi de remarcat un amănunt: pe tabloul feminin, Cîrstea e o veritabilă veterană, fiind singura sportivă din categoria +30 de ani care își continuă parcursul la New York! De fapt, la acest capitol, doar Novak Djokovici o întrecere pe „Sori“ dintre cei calificați în sferturi, în probele de simplu, sârbul având 36 de ani.

US Open, tabloul sferturilor, probele de simplu

Feminin

Ostapenko (26 de ani, Letonia, 21 WTA) – Gauff (19 ani, SUA, 6 WTA)

Cîrstea (33 de ani, România, 30 WTA) – Muchova (27 de ani, Cehia, 10 WTA)

Vondrousova (24 de ani, Cehia, 9 WTA) – Keys (28 de ani, SUA, 17 WTA)

Qinwen Zheng (20 de ani, China, 23 WTA) – Aryna Sabalenka (25 de ani, Belarus, 2 WTA)

Masculin

Alcaraz (20 de ani, Spania, 1 ATP) – Zverev (26 de ani, Germania, 12 ATP)

Medvedev (27 de ani, Rusia, 3 ATP) – Rublev (25 de ani, Rusia, 8 ATP)

Tiafoe (25 de ani, SUA, 10 ATP) – Shelton (20 de ani, SUA, 47 ATP)

Fritz (25 de ani, SUA, 9 ATP) – Djokovici (36 de ani, Serbia, 2 ATP)

România la US Open, proba de simplu

Turul I

Cîrstea (30 WTA) – Day (93 WTA) 6-2, 6-3

Begu (43 WTA) – Korpatsch (75 WTA) 3-6, 2-6

Țig (700 WTA) – Marino (104 WTA) 7-6, 7-6

Ruse (167 WTA) – Pliskova (25 WTA) 1-6, 4-6

Bogdan (60 WTA) – Kenin (101 WTA) 6-7, 4-6

Turul II

Cîrstea (30 WTA) – Kalinskaya (89 WTA) 6-3, 6-4

Țig (700 WTA) – Pegula (3 WTA) 3-6, 1-6

Turul III

Cîrstea (30 WTA) – Rybakina (4 WTA) 6-3, 6-7, 6-4

Optimi

Cîrstea (30 WTA) – Bencic (12 WTA) 6-3, 6-3

Sferturi

Cîrstea (30 WTA) – Muchova (10 WTA)

În noaptea de marți spre miercuri, nu mai devreme de ora 02.00, ora României.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone