CFR, victorie magnifică în Conference League. A dat de pământ iar cu Slavia Praga și e prima în grupă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR a reușit două victorii de senzație în fața Slaviei Praga, ”sperietoarea” grupei G din Conference League și s-a instalat pe primul loc. După 1-0 pe terenul cehilor în urmă cu o săptămână, elevii lui Dan Petrescu au dat lovitura și la Cluj, învingând cu 2-0.

Camora, zbor către victorie în CFR Cluj - Slavia Praga. Foto Sportpictures

Chiar dacă scorul pare să spună altveca, CFR-ul a suferit mult pentru victorie. În primele 10 minute, gazdele au lovit o dată bara și au punctat pentru 1-0, din penalty, prin Deac, după care Slavia și-a impus ritmul. A presat încontinuu, a avut ocazii bune, dar nu atât de mari ca la meciul de la Praga, însă clujenii s-au apărat eroic.

Partea a doua a întâlnirii s-a jucat la fel, la poarta gazdelor, care au rezistat impecabil, ba chiar au dat lovitura, desprinzându-se la 2-0 prin reușita brazilianului Yuri, omul meciului.

Statisticile sunt de partea cehilor: 23-4 șuturi, posesie 77%-23%, însă, din fericire, fotbalul se joacă pe goluri. Și din ultima clasată în grupă, CFR a urcat pe primul loc, având șanse mari de calificare în fazele următoare ale Conference League.

Pentru clujeni, în Europa, urmează deplasarea în Turcia pentru meciul cu Sivasspor, partidă programată peste două spătâmâni.

Întrerupere de 15 minute după ce unui fan i s-a făcut rău

Momentul în care fanul primește îngrijiri, în timpul meciului CFR Cluj - Slavia. Captură TV

Partida dintre CFR Cluj și Slavia Praga a fost întreruptă în jur de 15 minute, în prima repriză, la scorul de 1-0 pentru formația română. Unui suporter i s-a făcut rău, iar ambulanța a fost nevoită să intre pe teren pentru a-i acorda acestuia îngrijiri medicale.

Persoana căreia i s-a făcut rău a primit îngrijiri medicale timp de 15 minute sub privirile îngrijorate ale fanilor de pe stadion. Ciprian Deac și Camora au mers în zona respectivă, ca să vadă ce se întâmplă cu spectatorul care până la urmă a devenit conștient și a fost urcat pe targă. A fost dus la spitalul din localitate, ambulanța părăsind terenul în aplauzele jucătorilor și a celor din tribune.

Conference League, Grupa G

CFR Cluj - Slavia Praga 2-0

Au marcat: Deac (11p), Yuri (84)

Ballkani - Sivasspor  - se joacă de la ora 22.00

Clasament:

1. CFR Cluj        4j      4-2      7p

2. Ballkani         3j      7-7      4p

3. Sivasspor      3j      5-5       4p

4. Slavia Praga  4j      4-6       4p

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”