Cei cinci fantastici se bat pentru aur! România e în premieră în finala Campionatului European de tenis de masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are un parcurs fabulos la Campionatele Europene de tenis de masă, găzduite de orașul croat Zadar. Dacă la fete Berni Szocs și compania ne-au obișnuit cu finalele, calificându-se pentru a 6-a oară consecutiv în ultimul act, de data aceasta eroii sunt băieții: tricolorii se bat pentru prima dată în istorie pentru medalia continentală de aur!

Ieri, fetele noastre au trecut la pas de Olanda, 3-0 și s-au calificat în finală, unde încearcă să-și ia revanșa în fața Germaniei, echipa care le-a suflat aurul la precedenta ediție. Ca de obicei, Eliza Samara, Andreea Dragoman și Bernadette Szocs și-au făcut numărul și în fața batavelor și, astăzi, de la ora 14.00, vor disputa ultimul act al competiției.

Tricolorii au dat frâu bucuriei după o prestație de excepție. Foto Facebook FRTM

Pe seară, au intrat în scenă băieții. După ce în sferturile de finală au trecut de cel mai greu hop, învingând campioana europeană Suedia cu 3-2, tricolorii au defilat în semifinale în fața Sloveniei. Iulian Chirița a avut un rol crucial în primul meci, trecând de Darko Jorgic, numărul 10 mondial și vicecampionul european al probei de simplu, în 2022. Românul a produs rezultatul mare al serii, scor 3-2 (9-11, 11-7, 8-11, 11-6, 12-10), contra marelui favorit.

Pentru prima dată, România trece de semifinale

Apoi, Eduard Ionescu a dus scorul la 2-0 pentru România, după ce a câștigat un prim set echilibrat, care s-a dovedit a fi momentul psihologic al întâlnirii cu Deni Kozul. A fost 3-0 (16-14, 11-6, 11-4) pentru reprezentantul nostru, victoria fiind consfințită de veteranul Ovidiu Ionescu, care a adus al treilea punct pentru România. Împotriva lui Bojan Tokic, acesta a avut un meci fără mari emoții, încheiat tot cu 3-0 (11-7, 12-10, 11-4). Din echipa noastră mai fac parte Darius Movileanu și Andrei Istrate.

Veteranul Ovidiu Ionescu a obținut punctul final în meciul cu Slovenia. Foto Facebook FRTM

Naționala masculină a României a reușit pentru prima dată în istorie să treacă de semifinale, în 1958, 1964, 1966, 2005, 2007, 2009 oprindu-se de fiecare dată în această fază a competiției. Favorita 6 a Campionatului European va încerca astăzi, de la ora 18.00 să mai scrie o pagină magică pentru sportul românesc, contra reprezentativei Franței.

Competiția este difuzată de Antena Play, platformă cu plată. Nu este exclus ca șefii trustului să decidă să televizeze finalele pe Antena 1, însă până la această oră nu a fost făcut vreun anunț oficial.  

România - Slovenia 3-0

Iulian Chirița – Darko Jorgic 3-2 (9-11, 11-8, 8-11, 11-6, 12-10)

Eduard Ionescu – Deni Kozul 3-0 (16-14, 11-6, 11-4)

Ovidiu Ionescu – Bojan Tokic 3-0 (11-7, 12-10, 11-4)

Parcursul tricolorilor la Europeanul de tenis de masă pe echipe

Grupe: 3-0 cu Slovacia, 3-0 cu Olanda

Optimi: 3-0 cu Serbia

Sferturi: 3-2 cu Suedia

Semifinale: 3-0 cu Slovenia

Finala: azi, ora 18.00, cu Franța

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare