Cazul Halep: Abordarea străinilor ne dă niște lecții despre decență

0
Publicat:

România e o țară atipică din foarte multe puncte de vedere. Ne convingem de acest lucru, periodic, când vedem abordarea unor subiecte de interes global. La noi, și la „ei“.

Simona Halep, pusă la zid de mulți care au comentat cazul ei în țară. FOTO: Arhiva Adevărul

Întâmplător, sportul ne-a oferit exemple multiple în acest sens. Cazul Djokovici, un sportiv colosal la care unii formatori de opinie de la noi se referă ca fiind „lipsit de caracter“, deși un asemenea discurs e de neconceput în marile publicații ale lumii, e un exemplu elocvent. Drama e că nu suntem mai îngăduitori nici cu ai noștri. Cazul Halep demonstrează clar această realitate.

Încă de când a apărut știrea potrivit căreia Simona a picat un test antidoping, unii pur și simplu au „furat“ startul și, fără a se interesa de detalii, au trecut la atacuri sub centură. Practic, constănțeanca fost călcată în picioare din prima zi. Iar dacă așa a pornit abordarea cazului Halep în țară, e lesne de înțeles de ce un astfel de trend s-a accentuat, odată cu suspendarea Simonei timp de 4 ani, după verdictul anunțat de Sport Resolutions.

Și, totuși, cine a avut curiozitatea de a urmări ecourile internaționale ale cazului a avut o mare surpriză. Pentru că în presa străină subiectul e reflectat... altfel. Asta dacă facem comparația cu ce vedem la noi.

Se ține cont de prezumția de nevinovăție

Un exemplu în acest sens e un editorial semnat de Hannah Jane Parkinson în „The Guardian“. Încă de la titlu e evidentă abordarea: „Suspendarea Simonei pentru dopaj reflectă căderea ei, dar arată că și forurile internaționale trebuie să-și îmbunătățească procedurile“.

Mai departe, jurnalista amintește că „Halep a fost printre cele mai mari talente din lumea sportului. Și că această suspendare ar putea însemna un final foarte trist de carieră pentru fosta ocupantă a locului 1 mondial“. E precizat, de asemenea, că decizia de la Sport Resolutions nu înseamnă, automat, că Halep e o trișoare: „Simona a confirmat că va merge la TAS și că va da în judecată compania despre care spune că a produs un supliment contaminat (n.r. – cu Roxadustat). Dacă Halep va reuși să-și dovedească nevinovăția sau dacă se va dovedi că a greșit rămâne de văzut“.

Apoi, Hannah Jane Parkinson a subliniat că acest proces al Simonei a scos la iveală defectele unui sistem care a avut nevoie de un an pentru a furniza un prim verdict. „Indiferent de deznodământul cazului Halep, e clar că acest proces ar fi trebuit să aibă o desfășurare mult mai eficientă. Audierile Simonei au fost amânate, în mod repetat, lăsând jucătoarea în ceață mai bine de un an. Dopingul n-are ce căuta în sport și e nevoie de toleranță zero la acest capitol. Dar asta nu înseamnă că forurile responsabile cu judecarea cazurilor n-ar trebui să-și îmbunătățească procedurile“, a concluzionat textul publicat de site-ul „The Guardian“.

*Site-ului tennisuptodate.com: Ca și în 2016, când a fost pedepsită Șarapova, anunțul suspendării Simonei Halep reprezintă o zi foarte tristă pentru lumea sportului. Mai ales că ambele decizii au venit în cazul unor jucătoare aflate pe val, care au arătat o pasiune incredibilă și un profesionalism exemplar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă