Câţi bani vrea Armata pe sigla Stelei. Reacţia lui Becali: „Du-te, bă, de aici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali a dezvăluit care este stadiul negocierilor dintre Steaua şi Clubul Sportiv al Armatei pentru stadionul din Ghencea şi sigla echipei roş-albastre.

“Cei de la Armată mi-au zis «Vă dăm stadionul dacă luaţi şi sigla, pe care am evaluat-o la 60.000 de euro pe lună». Du-te, bă, de aici. Nu îţi dau nici 6 euro pe lună. Ei aşa vor, pentru că sigla este impactul. Ei evaluează impactul suporterilor. Care suporteri? Impactul cu sigla e la mine, nu la ei. Sigla face cât produce ea. A produs 1.000 într-un an? Nu a produs. Atunci, la revedere. Trebuie să vorbim de lucruri pe inteligenţă, pe legi. Sunt dezamăgit. Nu mai rezist, dacă nu se implică autorităţile. Daca stadionul e al statului, de ce nu poate Becali sa facă fotbal acolo?”, a spus Becali la Digi Sport.

"O echipă lui Rădoi o să-i fac până la urmă. O să vedem acum. Nu mai fac eu. O să facă Meme Stoica şi Gică Popescu. Aşa mi-a spus Meme, că vine cu Gică Popescu şi se ocupă. Nu vor niciun ban, doar dacă ajung în Liga Campionilor. Mi-au zis că se ocupă ei, fac tot. Gică Popescu iese în două-trei săptămâni, Meme iese într-o lună-două", a spus anterior Gigi Becali la Sport.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie