Când genunchii cedează, dar sufletul nu: lecția de viață a Cristinei Vărzaru. Traiul modest din spatele celor patru titluri în Liga Campionilor

Cristina Vărzaru este una dintre cele mai respectate și apreciate jucătoare de handbal din istoria acestui sport, atât în România, cât și pe plan internațional. 

De-a lungul carierei, aceasta a câștigat de patru ori Liga Campionilor, de trei ori cu echipa daneză Viborg, în 2006, 2009 și 2010, și o dată cu CSM București, în 2016.

A fost, de asemenea, vicecampioană mondială în 2005 și a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2010 alături de naționala României.

Recent, Cristina a fost aleasă membră în Comisia Metodică a Federației Europene de Handbal. Pe lângă această poziție, face parte și din Comisia Tehnică Olimpică și pentru Sportul de Performanță a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. În prezent, predă la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) și deține titlul de Doctor în Științele motricității umane.

„Pe vremea noastră instruirea se făcea la un mod mult mai dur!”

Fosta handbalistă a povestit, în cadrul ediției din 2017 a Sports Business Academy, că a început să facă sport la vârsta de 10 ani, alături de sora ei geamănă.

Părinții, care erau profesori, au vrut ca fetele lor să ducă o viață activă și sănătoasă, așa că au găsit o soluție ingenioasă. Au convins Inspectoratul Școlar să creeze o clasă cu profil de handbal în școala din localitate. În orașul lor natal, Corabia, singurul sport practicat până atunci era fotbalul.

„Pe vremea noastră instruirea se făcea la un mod mai dur, mai brutal, cu foarte multe sechele. Eu nu am rămas cu ele, sora mea geamănă da!", a povestit olteanca, care la 16 ani a trecut la următorul nivel școlar, mai bun, în Râmnicu Vâlcea. 

„Părinții mi-au spus mereu: dacă vrei să faci sport, trebuie să faci și școală. Dacă randamentul tău la școală scade, vor dispărea total orele de handbal!", admitea Cristina Vărzaru.

S-a transferat la Viborg în 2006

Imediat ce a împlinit 18 ani, Cristina Vărzaru a devenit titulară în echipa de senioare a clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Totuși, în 2002, echipa s-a desființat din cauza problemelor financiare, iar Cristina a fost nevoită să plece la Rapid București.

Trei ani mai târziu, în 2005, a avut un moment de vârf în carieră. A devenit vicecampioană mondială alături de naționala României. Performanța i-a atras atenția clubului danez Viborg, care a transferat-o în 2006.

Perioada petrecută în Danemarca, timp de șase ani, a fost cea mai strălucită din cariera ei. A câștigat de trei ori Liga Campionilor și a fost recunoscută drept una dintre cele mai valoroase jucătoare din lume. După doar un an și după primul trofeu câștigat cu Viborg, clubul i-a dublat salariul. Însă, pentru Cristina, adevărata satisfacție nu a venit din bani, ci din echilibrul și respectul pe care le-a găsit în viața de acolo.

„Am găsit altă mentalitate. La cât stres era la Rapid, echipă fără pretenții de Liga Campionilor, mă gândeam că la Viborg va fi și mai mare, întrucât acolo se dorea an de an câștigarea acestei competiții. Nici pe departe! Situația era cu totul și cu totul relaxată. Nu ni se reproșa o dată la două zile că am pierdut un joc. Programul de antrenament, foarte relaxat. Mereu s-a ținut cont de ce voiam noi. Sunt umani, se gândesc la om și la ce îl face pe el fericit!", și-a amintit Cristina Vărzaru.

„Eram 3 metri sub pământ cu psihicul!"

În 2007, în timpul unui meci din Liga Campionilor, Cristina a suferit o accidentare gravă. I s-a rupt tendonul din spatele genunchiului. A fost nevoită să treacă prin nu mai puțin de trei operații pentru a se reface.

În aceeași perioadă, a trecut și printr-o pierdere cumplită, moartea tatălui ei. Singurul lucru care a ținut-o pe linia de plutire a fost handbalul. Deși avea dureri puternice, a revenit pe teren și a continuat să joace timp de peste un an în aceleași condiții dificile. În cele din urmă, a reușit o performanță extraordinară. A devenit golghetera Ligii Campionilor, un moment care i-a redat speranța și motivația.

„Nu puteam să mișc piciorul, aveam o gaură în cartilaj, artroză. Alte trei operații. A urmat o pauză de un an și opt luni, știam că va fi de patru luni. Eram în depresie, 3 metri sub pământ cu psihicul. Fiecare doctor mă sfătuia să fac altceva. Mi se spunea că genunchiul meu drept este ca al unei persoane de 80 de ani!", și-a amintit Cristina Vărzaru, conform eurosport.ro.

Drama din Capitală: „Unde am nimerit?!"

Când a semnat cu CSM București, echipa se afla abia pe locul 7 în „Liga Florilor” și nu părea să aibă mari șanse la performanțe importante. Situația s-a schimbat însă radical după un an, când la conducere a venit antrenoarea daneză Mette Klit, aceeași care o pregătise pe Cristina în perioada petrecută la Viborg.

Mette a reușit s-o convingă pe Cristina să nu se retragă din handbal, iar decizia s-a dovedit una inspirată. Împreună, au condus CSM București spre o realizare istorică: câștigarea Ligii Campionilor.

„Noi suntem obișnuiți cu viața grea, ei nu. De aceea noi suntem tăioși, supărați, agresivi. Sunt prăpăstioasă și mă gândeam mereu ce fac eu când mă las de handbal. M-am stabilit în București, deși în prima săptămână am plâns și am zis: Doamne, unde am nimerit!”, a remarcat Cristina Vărzaru, care în 2011 s-a întors în țară.

Cel de-al patrulea titlu câștigat în Liga Campionilor

După ce în Danemarca suferise o gravă accidentare la un genunchi, în timp, și celălalt genunchi a cedat. Cu toate acestea, Cristina nu s-a lăsat doborâtă. A găsit din nou puterea să revină pe teren și să joace la cel mai înalt nivel.

În 2016 a reușit o performanță remarcabilă. A câștigat al patrulea trofeu al Ligii Campionilor, de data aceasta cu CSM București, un moment care a pus coroana pe o carieră extraordinară.

„Nu am încercat niciodată să-mi construiesc propriul brand, ci doar propria persoană. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu în centrul atenției, nu sunt genul care să ies în evidență. Nu mi-am propus niciodată să mă cunoască foarte multă lume, nu sunt cea mai activă pe rețelele de socializare. Sunt fericită că lumea mă cunoaște pe stradă, dar nu aș avea nicio problemă dacă nu m-ar cunoaște!", s-a confesat fosta sportivă.