Bănel Nicoliţă a pus un om al străzii la masă la restaurant! „Miroase”. Ce a urmat

0
Publicat:

Bănel Nicoliţă (37 de ani), unul dintre cei mai îndrăgiţi fotbalişti ai Stelei, a câștigat bani frumoși în tricoul roș-albaștrilor și al echipelor franceze Saint-Etienne și FC Nantes. Însă, înconjurat de persoane nepotrivite, dar și pentru că a vrut cu orice preț șă finanțeze echipa din localitatea natală, fostul fotbalist din Făurei și-a tocat averea prin investiții nerentabile.

Bănel Nicoliță și-a pierdut banii, dar nu regretă. Foto Arhivă Adevărul

„Jardel”, care în ultimii ani și-a pierdut și banii, și nevasta, a rememorat momentele frumoase de când se afla în plină glorie la Steaua, în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denis Rifai”, dar și problema prietenilor din interes.

Ce am făcut, am făcut cu inima. Nu am vrut să arăt că sunt mai bogat decât ceilalţi sau sunt cineva. Am făcut-o cu sufletul, pentru că aşa am simţit să fac, să le ofer o masă, să ofer ce e mai bun. Pe partea cealaltă am avut de suferit, dar de nimic nu-mi pare rău, pentru că e o lecţie şi din ea am învăţat", a spus Bănel Nicoliţă.

„Am învățat să nu le mai ofer oamenilor falși”

Venit dintr-un mediu modest, ”Jardel” spune că a ajutat cerşetori şi chiar a pus la masa unui restaurant un om al străzii. „Am învăţat să nu le mai ofer oamenilor falşi, oamenilor care sunt doar lângă tine când sunt sus, când eşti Bănel Nicoliţă şi vor să se afişeze cu tine. Acum aleg şi nu ştiu dacă mai am mulţi prieteni, dar cei care sunt au venit cu sufletul şi la orice oră aş face orice pentru ei. Dacă mă gândesc în urmă, chiar am pierdut mulţi bani... Mama îmi reproşa mereu de ce nu sunt mai atent”.

Am stat cu cerşetori la masă. Câţi dintre oamenii ăştia pot sta cu un cerşetor la masă, care mirosea, săracul, în toate felurile. I-am spus: Tu stai la masă, eşti om bun şi meriţi. Întrebaţi în Brăila. Tuturor cerşetorilor care veneau eu le dădeam bani, oriunde eram. Dacă aveam 10 lei, le dădeam cinci lei”, a completat Bănel Nicoliță.

A fost un caz în care am luat cu mine la masă un cerşetor. A mâncat cu mine. Nişte prieteni ziceau: Domnule, miroase. Le-am răspuns: Tu, tu, tu, ieșiți afară şi el rămâne cu mine la masă şi mănâncă. Ăsta sunt eu. Nu am avut nevoie să demonstrez nimănui, că acolo sus e Dumnezeu şi ne vede pe fiecare”.

Păcălit de tatăl său

Banel a mai făcut o dezvăluire în cadrul emisiunii: „Dau cuiva şi nu mă laud. Ce am spus acum, cu mese şi cu alea, sunt câteva din câteva am făcut. I-am luat tatei casă şi m-a păcălit. A zis că stă în ea şi nu stătea în ea".

Bănel Nicoliță are 37 de meciuri în naționala României și 64 de partide în cupele europene în tricoul Stelei, fiind pe locul doi într-un astfel de clasament, după Marius Lăcătuș, cu 72. A fost decorat în două rânduri cu Meritul Sportiv clasa a II-a, cu o baretă și cu două, de președintele Traian Băsescu, pentru calificările în sferturile Cupei UEFA, respectiv Euro 2008.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei