Australian Open 2015. Simona Halep, eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Melbourne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Australian Open 2015. Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-0, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 11 WTA, în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, într-o partidă care a durat o oră şi nouă minute.

Simona Halep nu a putut face faţă jocului agresiv al Makarovei, forehandu-l  numărului 11 WTA fiind foarte bun. În plus, sportiva din România a făcut multe greşeli neforţate, iar singurele lovituri care i-a ieşit aproape de fiecare dată, au fost scurtele. 

Sportiva din Rusia s-a impus după un meci care a durat o oră şi nouă minute.

Cristian Tudor Popescu despre eliminarea Simonei Halep: "Makarova i-a făcut un bine. A scos-o din gura fiarei Şarapova"

„Sunt atât de fericită. Am pierdut cu Halep acum doi ani. Azi a fost foarte greu, nu a contat scorul, am jucat până la capăt. Ştiam că trebuie să fiu bună. A făcut şi ea greşeli, dar mi-am văzut de joc”, a declarat Makarova la Eurosport, imediat după terminarea partidei.

Makarova va juca în semifinale împotriva învingătoarei din meciul Maria Şarapova(locul 2 WTA) - Eugenie Bouchard (locul 7 WTA).

Australian Open 2015. Halep îşi păstrează locul 3 WTA

Halep şi-a egalat performanţa reuşită cu un an în urmă la turneul de la Melbourne, calificarea în sferturi. Chiar dacă a ieşit faza sferturilor de finală, sportiva din Româniaîşi va păstra locul 3 WTA şi după încheierea acestei competiţii.

Pentru parcursul de la Australian Open, Halep va primi 430 de puncte WTA şi un cec în valoare de 340.000 de dolari australieni ( aproximativ 240.000 de euro). 

Rusoaica Makarova va fi recompensată cu 650.000 de dolari australieni (aproximativ 450.000 de euro) şi 780 de puncte WTA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate