Australian Open 2015. CTP despre Halep: „Simona n-a căzut de pe un cal răpciugos, dar Makarova a scos-o din gura fiarei“. Pentru româncă se prevedea dezastrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale Australian Open 2015, unde a pierdut în faţa rusoaicei Makarova, cu 4-6, 0-6.

Bun cunoscător al tenisului, editorialistul Cristian Tudor Popescu a comentat în stil personal eliminarea Simonei. 

"Deci, ca să fie limpede, Simona nu a căzut de pe un cal răpciugos, Makarova e tare. Când, la Singapore, i-a dat şi un 6-0 Serenei Williams, am iubit-o pe Simona, acum i-a venit rândul să încaseze şi ea un ”bagel” sau, cum îi zice lui 0-6 pe româneşte, o ”lăptăreasă”. Şi Simona a fost azi-noapte într-un club select, de vreme ce s-a întâlnit acolo cu nimeni altul decât Rafa Nadal, care a luat-o cu 6-0 de la Berdych.Ceea ce m-a întristat însă, a fost atitudinea cu care a pierdut Simona.  Când nu-ţi merg loviturile şi ai în faţă o adversară căreia îi intră aproape tot, o soluţie de avarie este să încerci să frânezi jocul, să eviţi forehandul nimicitor, să lungeşti schimburile de mingi, să te chinui aruncând cât mai multe dincolo de fileu, în nădejdea că oponenta îşi va ieşi până la urmă din mână.

Simona a considerat parcă sub demnitatea ei de nr. 3 mondial să încerce să se salveze „urât”. A încercat ceva ”nobil” şi riscant: scurtele – a pus vreo 4, reuşite (dacă e să găsesc şi un bine în rău, am văzut acum că, deşi n-o foloseşte de obicei, ştie să pună scurtă), dar la set şi 4-0 pentru Makarova era prea târziu...

Apoi m-am uitat la Sharapova-Bouchard. Jucând un tenis criminal, Maria cea Mare a sfârtecat-o ca tigroaica o gazelă pe talentata Eugenie. Altă Ligă...

Trebuie să recunosc: o clipă mi-am zis că Makarova i-a făcut şi un bine Simonei, scoţând-o din gura fiarei...", a scris CTP în Gândul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite