Australian Open 2015. Cine sunt adversarele pe care le vor întâlni Simona Halep şi Irina-Camelia Begu, în turul doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep (prima din stânga) şi Irina-Camelia Begu (roz) FOTO AFP

Simona Halep (4 WTA) şi Irina-Camelia Begu (42 WTA), singurele românce calificate, deocamdată, în turul doi de la Australian Open 2015, se vor duela cu australianca Jarmila Gajdošová (62 WTA), respectiv jucătoarea cehă Kateřina Siniaková (81 WTA).

În vârstă de 27 de ani, Jarmila Gajdošová a învins-o, în primul tur de la Australian Open 2015, pe Alexandra Dulgheru, iar acum se va duela cu Simona Halep, pentru prima dată în circuitul WTA. 
Vârful de formă a fost în 2011, când a reuşit cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială a tenisului feminin, mai exact poziţia 25. Ultimele luni au fost „umbrite“ de câteva evenimente tragice, respectiv moartea mamei sale şi un mariaj încheiat, care au făcut ca australianca să sufere de oboseală cronică.

Australian Open 2015: Două românce în turul secund

„În mod clar ea joacă foarte bine, este numărul trei în lume, dar eu am jucat în ultimele trei săptămâni cu mai multe jucătoare din Top 10, aşa că este doar o altă persoană de cealaltă parte a fileului. Voi merge şi voi juca aşa cum am făcut-o astăzi, aşa cum am făcut-o săptămâna trecută şi voi lupta, voi da totul şi vom vedea cine va câştiga“, a declarat adversara Simonei Halep. Jucătoare de mână dreaptă, Jarmila Gajdošová a câştigat două titluri WTA şi unul la dublu. Suprafaţa de joc de care se simte cel mai bine este terenul hard, iar loviturile favorite sunt cele executate cu backhand-ul.

Irina-Camelia Begu va avea o jucătoare mai tânără, de 18 ani, care nu deţine niciun titlu WTA în palmares. Cea mai bună poziţionare în clasamentul mondial feminin a fost pe locul 77, iar realizările au fost mai numeroase la dublu. Acolo, cehoaica a fost cotată drept a doua cea mai bună jucătoare de juniori din lume, câştigând la categoria respectivă Roland Garros, Wimbledon şi US Open, alături de conaţionala Barbora Krejčíková (170 WTA).

Australian Open 2015. Halep şi Begu merg mai departe, Dulgheru şi Cîrstea au fost eliminate. Când va juca Niculescu

INTERVIU Simona Halep, despre realizări, accidentări şi obiective pentru anul acesta

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie