Atletele ucrainene au fugit de bombe, au luptat pentru medalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yaroslava Mahucik

Vladimir Putin poate curma vieţi, dar nu poate pune la pământ visuri. Lotul de atletism ucrainean a scăpat cu greu de prăpădul ruşilor, a traversat România, totul ca să participe la Campionatul Mondial de Atletism în sală de la Belgrad

Trei zile „sufocante” au trebuit să îndure atletele din Ucraina pentru a ajunge în Serbia, acolo unde s-a desfăşurat Campionatul Mondial în sală. Au uitat de antrenamente, singura lor preocupare fiind să ajungă vii la graniţa cu România.

Ajunse în oraşul de pe Dunăre, sportivele nu au uitat că trebuie să lupte în arenă aşa cum soldaţii care apără drapelul galben-albastru luptă să-şi apere ţara de hoardele de invadatori de la Est. Yaroslava Mahucik, participantă la proba de săritură în înălţime, a trecut peste toate problemele şi a ieşit campioană mondială. „Nu am luptat pentru medalii pentru mine. Am concurat pentru Ucraina! Vreau să arăt că suntem un popor puternic, care nu renunţă niciodată”, a declarat, la finalul concursului, Mahucik.

Sportiva, care era una dintre favorite, fiind vicecampioană mondială în aer liber şi medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, povestise înainte de competiţie prin ce a trecut ca să ajungă în Serbia. „Am părăsit oraşul Dnipro în urmă cu trei săptămâni, după declanşarea conflictului, am mers într-o localitate din apropiere. Nimeni nu s-a gândit să se mai antreneze, pentru că eram obligaţi să petrecem zilele în adăposturi”, a precizat Mahucik. „Apoi, am avut nevoie de trei zile pentru a ajunge la Belgrad. Numeroase schimbări de direcţie, explozii, incendii şi sirene de raid aerian. Aş vrea să cred că este doar un coşmar, dar este realitatea din ţara mea”, a adăugat ea.

Ucraina a avut în Serbia şase atlete, două concurând în finala de sărituri, cealaltă sportivă, Irina Geraşcenko, terminând pe poziţia 5.

Delegaţia României a fost formată din 11 sportivi, 6 la individual (Marina Baboi, Anamaria Nesteriuc, Florentina Iuşco, Claudia Bobocea, Andrei Toader şi Alin Ionuţ) şi 5 componenţi ai ştafetei de 4x400 de metri. Cel mai bun loc la probele individuale l-a ocupat Claudia Bobocea, care a terminat finala la 1.500 de metri, prima ei finală la un mondial, pe poziţia a noua, cu timpul de 4.09:64 (n.r. - finala de la săritura în lungime s-a terminat după închiderea ediţiei).

Câţiva sportivi ruşi l-au susţinut pe dictator

În timp ce unii sportivi ucraineni mor pe front, ultimele victime fiind fotbaliştii Serhiy Şestak şi Bohdan Semenciuk, sau sunt daţi dispăruţi, ca Rodion Plaska, jucător la Mariupol, ruşii participă la evenimente care-l susţin pe Vladimir Putin. Este cazul patinatorilor Victoria Sinistina şi Nikita Kaţalapov, al schiorului Alexander Bolşunov, al înotătorului Evgeny Rîlov sau al gimnastei Viktoria Listunova. „Absolut ruşinos! Nu există nicio scuză!”, au comentat fanii.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani