Arabii fac chetă pentru concedierea lui „Reghe“: românul va fi despăgubit regeşte. Şi-a trimis deja lucrurile în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iminenta sa demitere de la Al-Hilal îi va aduce antrenorului mai mulţi bani decât a câştigat în doi ani la Steaua! Consiliul de Administraţie al clubului din Riad a strâns deja suma necesară pentru rezilierea contractului celui care a ratat toate obiectivele în acest sezon.

Aşa cum presa din Arabia Saudită a anunţat încă de aseară, după demisia preşedintelui Abdulrahman Bin Musaad urmează concedierea lui Laurenţiu Reghecampf. Rămas fără omul care l-a angajat, contestat vehement de suporteri şi cu şansele la titlu compromise, aproape în totalitate, „Reghe“ se pregăteşte să se întoarcă în ţară. Ziarul „Al-Yaum“ a şi anunţat deja concedierea românului într-un articol intitulat „Reghe, out“.

Sursa menţionată a scris că, după finala pierdută în Cupa Coroanei Prinţului, Consiliul de Administraţie al clubului s-a întrunit, stringând suma de 4 milioane de dolari necesară pentru rezilierea contractului lui Laurenţiu Reghecampf. Acesta a şi început deja să-şi facă bagajele pentru a reveni în România.

Potrivit site-ului al-jazirah.com, „Reghe“ şi-a trimis deja maşina Bentley în România, dar şi foarte multe din lucrurile pe care le avea în casa sa din Riad.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model