Americanii, contrariați de Sorana Cîrstea. După „sferturile” de la US Open, a devenit ciuca bătăilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (26 WTA) și-a încheiat sezonul într-un mod inexplicabil, cu înfrângeri premature la ultimele 3 turnee pe care le-a jucat. Asta după ce în august și septembrie făcea furori pe tărâm american, cu victorii la jucătoare importante din circuitul WTA, totul culminând cu atingerea ”sferturilor” la US Open.

Sorana Cîrstea a terminat prost un sezon pe alocuri fabulos. Foto Getty images

A urmat apoi un fiasco în China, unde a fost eliminată în turul 2 la Ningbo Open, apoi în prima rundă la Beijing, pentru ca apoi să renunțe la cel de-al treilea turneu asiatic. Sorana Cîrstea venit la Transylvania Open din postura de principală favorită, însă a pierdut încă de la meciul de debut, contra anonimei Eva Lys (Germania, 133 WTA), scor 6-3, 6-3.

Rezultatele contradictorii ale Soranei i-au bulversat pe jurnaliștii americani, care prinseseră drag de ea și care nu înțeleg trasformarea acesteia. După ce au văzut-o pe Sorana Cîrstea făcând spectacol recent la US Open, acolo unde a învins campioane precum Elena Rybakina și Belinda Bencic, jurnaliștii de peste Ocean au rămas perplecși când „Sori” a pierdut cu Eva Lys.

Lys a dominat-o total

Publicația Tennis World USA scrie despre forma extrem de slabă traversată de Sorana Cîrstea, care a dezamăgit la ultimele trei turnee. Asta în ciuda faptului că românca a impresionat la US Open, revenind după 14 ani în sferturile de finală ale unui Grand Slam: „Germanca Lys a avut nevoie de o oră și 12 minute pentru a trece de numărul 26 mondial.

Ocupanta locului 133 a câștigat 61% din punctele jucate cu primul serviciu și 48% din punctele cu al doilea serviciu. De asemenea, ea a câștigat 73% puncte la retur, pe al doilea serviciu al lui Cirstea. Au fost câte șapte mingi de break pe serviciul fiecărei jucătoare. Lys a salvat patru dintre acestea, în timp ce a transformat șase care au venit pe serviciul lui Cirstea.

Nu mai are șanse la turneul ”mic” al campioanelor

De la călătoria ei în sferturile de finală la Flushing Meadows, traseul Soranei Cîrstea nu a fost unul pozitiv. Ea a jucat trei turnee de atunci, inclusiv în această săptămână, și a câștigat doar un meci în toate trei. Singura ei victorie a venit la Ningbo Open, împotriva lui Claire Liu”, se arată în articolul americanilor.

Cu înfrângerea de la Cluj-Napoca, Sorana Cîrstea a pierdut orice șansă de a merge la WTA Elite Trophy, turneul „mic” al campioanelor din circuitul WTA. ea ar fi avut nevoie să câștige turneul pentru a-și asigura calificarea la competiție rezervată jucătoarelor care au rămas pe dinafară la Turneul Campioanelor de la Cancun.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat