Alexi Pitu a semnat cu noua sa echipă, la câteva zile după ce l-a refuzat vehement pe Gică Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexi Pitu a semnat cu noua sa echipă la aproape șase luni după ce Bordeaux s-a desființat și i-a reziliat contractul, și la 8 luni de când evoluase pentru ultima dată într-un meci oficial. Astăzi, atacantul a fost prezentat de Dunkerque, formație din liga secundă franceză.

Alexi Pitu a ales să joace din nou în fotbalul francez. Foto US Dunkerque

Atacantul român, care a refuzat o revenire în fotbalul românesc deși a fost ofertat de Farul în două rânduri să se întoarcă la Constanța, a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu gruparea din Hexagon.

"Suntem foarte bucuroși să-l urăm bun venit pe Alexi Pitu la Dunkerque. Profilul lui se potrivește perfect cu viziunea și obiectivele noastre. Este un jucător cu potențial imens, care face parte din plin în proiectul nostru pe termen mediu și lung", au comunicat reprezentanții clubului francez.

Dunkerque l-a mai dorit pe Pitu în vara anului trecut

Oficialii lui Dunkerque au dezvăluit că au negociat cu jucătorul de 22 de anii încă din vară, iar de atunci l-au monitorizat constant. "În ciuda a șase luni fără club, fostul jucător al Girondins de Bordeaux nu a pierdut din vedere esențialul: găsirea unui proiect pe măsura ambițiilor și calităților sale. USL Dunkerque își exprimase deja interesul față de jucător în iulie anul trecut, însă condițiile nu erau încă îndeplinite pentru finalizarea operațiunii. După șase luni de monitorizare atentă, clubul este încântat să reușească, în sfârșit, să transforme acest transfer în realitate", se arată în prezentarea jucătorului.

US du Littoral de Dunkerque este pe locul 4 în Ligue 2, cu 33 de puncte, patru mai puțin decât liderul Lorient. Obiectivul echipei este promovarea în prima ligă franceză/

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!